Pulsul lunii decembrie

Salariul minim pe ţară va fi majorat

 

În conformitate cu HG nr. 854/20221, începând cu 1 ianuarie 2023, cuantumul salariului minim pe ţară va constitui 4 000 de lei lunar (pentru programul complet de lucru de 169 de ore) sau 23,67 de lei pe oră. În cazul în care programul de muncă este, conform legii, mai mic de 40 de ore pe săptămână, salariul minim orar se va calcula prin raportarea salariului minim lunar stabilit la numărul mediu de ore lunar, potrivit programului legal de lucru aprobat2.

 

Este aprobată strategia de control a SFS

 

Autoritatea fiscală a aprobat3 Strategia de control pentru anul 2023. Activitatea de control va fi orientată spre contribuabilii cu risc înalt de neconformare fiscală, corelată cu cifra de afaceri declarată de aceştia (peste 5 milioane de lei), iar măsurile de conformare forţată se vor aplica prioritar faţă de contribuabilii care desfăşoară activitate de întreprinzător o perioadă mai mare de patru ani. Controalele fiscale prin metoda verificării operative vor viza preponderent transportul de pasageri în regim de taxi/internaţional, comerţul cu amănuntul şi comerţul electronic, prestarea serviciilor de întreţinere/reparaţie auto, precum şi a serviciilor de înfrumuseţare, îngrijire şi sănătate, activitatea caselor de schimb valutar.

 

Este reglementat modul de funcţionare şi de utilizare
a Ghişeului unic de raportare

 

Prin HG nr. 848/20224 a fost aprobat Regulamentul privind modul de funcţionare şi utilizare a Ghişeului unic de raportare care reprezintă o platformă informaţională şi are drept funcţie principală raportarea electronică de către persoanele juridice de drept public sau de drept privat, precum şi de către persoanele fizice a oricăror declaraţii, rapoarte, informaţii, alte documente, care urmează a fi prezentate instituţiilor de stat.

 

Prin Regulamentul aprobat se stabilesc subiecţii în domeniul creării, exploatării şi utilizării Ghişeului unic de raportare, precum şi drepturile şi obligaţiile expeditorilor şi destinatarilor de rapoarte.

 

Au intrat în vigoare noi reglementări privind
întreprinderile mici şi mijlocii

 

Prin Legea nr. 317/20225 au fost aprobate noile criterii de clasificare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, potrivit noii redacţii a art. 5 alin. (1) din Legea nr.  179/20166, în acest sens se vor aplica următorii indicatori:

pentru întreprinderile micro: numărul mediu anual – cel mult 9 salariaţi, cifra anuală de afaceri – până la 18 milioane de lei sau active totale – până la 18 milioane de lei;

pentru întreprinderile mici: numărul mediu anual – cel mult 49 de salariaţi, cifra anuală de afaceri – până la 50 de milioane de lei sau active totale – până la 50 de milioane de lei;

pentru întreprinderile mijlocii: numărul mediu anualcel mult 249 de salariaţi, cifra anuală de afaceri – până la 100 de milioane de lei sau active totale – până la 100 de milioane de lei.

 

Conform noului alin. (3) din articolul menţionat, reclasificarea dintr-o categorie mai mică în una mai mare urmează a fi realizată în cazul în care întreprinderea nu se va încadra în categoria mai mică pe parcursul a două exerciţii financiare consecutive.

 

Noi măsuri de susţinere a producătorilor agricoli

 

Parlamentul a adoptat în lectură finală Legea nr. 337/20227 prin care se instituie Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli8. Potrivit legii, suma totală rambursată pentru perioada de aplicare a Programului nu va depăşi suma TVA destinată deducerii pentru perioada fiscală ulterioară, reflectată în declaraţia privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2021, iar rambursarea TVA se va efectua pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv.

 

Sectorul zootehnic va beneficia de noi facilităţi fiscale

 

Parlamentul a aprobat în prima lectură9 proiectul de lege prin care vor fi operate modificări în CF. Astfel, potrivit noii redacţii a art. 20 lit. y2), veniturile obţinute de întreprinzătorii individuali şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) de la livrarea laptelui natural vor deveni neimpozabile. Actualmente, sub incidenţa acestei facilităţi cad doar persoanele fizice.

 

Totodată, CF va fi completat cu un nou articol 515, potrivit căruia întreprinderile se scutesc de impozitul pe venit obţinut din desfăşurarea nemijlocită a activităţii din sectorul zootehnic pentru o perioadă de 5 ani. Mai mult decât atât, întreprinderile se scutesc de impozitul pe venit la suma reinvestită în sectorul zootehnic şi sectorul de prelucrare a producţiei agroalimentare autohtone, indiferent de tipul de proprietate şi domeniul de activitate a acestora.

 

Dragi prieteni,

 

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Vă adresez cele mai sincere felicitări şi urări de sănătate, fericire, voie bună şi noroc! Fie ca în casele Dvs. să domine dragostea, liniştea sufletească şi bunăstarea! Îmi exprim convingerea că în noul an 2023 prin eforturi comune vom contribui la prosperarea în continuare a profesiei contabile.

 

Crăciun fericit! La mulţi ani!

 

 


1 MO nr. 393/08.12.2022.

 

2 Vă reamintim că prin HG nr. 670/2022 (MO nr. 305/30.09.2022) a fost stabilit salariul minim pe ţară în cuantum de 3 500 de lei lunar (20,71 lei pe oră), acesta urmând a fi aplicat atât în sectorul real al economiei, cât şi în cel bugetar. Anterior, cuantumul salariului minim în cele două sectoare era diferit.

 

3 https://sfs.md/ro/stiri/strategia-de-control-a-serviciului-fiscal-de-stat-pentru-anul-2023

 

4 MO nr. 402-408/16.12.2022.

 

5 MO nr. 385-391/02.12.2022.

 

6 Legea cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii.

 

7 https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/6212/language/ro-RO/Default.aspx

 

8 Eligibile pentru Programul menţionat sunt întreprinderile pentru care nu mai puţin de 95 % din activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2022 reprezintă una sau mai multe dintre activităţile stipulate în grupele 01.1–01.6 din CAEM şi care au suportat pierderi ca urmare a embargoului impus de Federaţia Rusă pentru importul producţiei de origine vegetală din Republica Moldova.

 

9 https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/6248/language/ro-RO/Default.aspx