Сегодня: Четверг 19 мая 2022 | EUR: 20.0655 | USD: 19.0765
 
"Contabilitate şi audit" № 4, 2016
Главная » Архив журнала » № 4, 2016 » ОБСУЖДАЕМ ПРОБЛЕМУ

Veaceslav CIOBANU
auditor OptimAudit S.R.L.,
contabil certificat ACAP

Majorarea capitalului social pe seama profitului nerepartizat este o repartizare de dividende?

După părerea noastră, întrebarea cuprinsă în titlul prezentului articol este o întrebare simplă, la care o ţară întreagă nu poate să răspundă în curs de mai mulţi ani. Îmi este greu să revin la această temă, deoarece, începînd cu anul 2008, s-au scris mai multe articole, s-a vorbit în cadrul mai multor mese rotunde, seminare şi conferinţe ştiinţifice, în care s-a argumentat un răspuns evident şi firesc la întrebarea de mai sus, şi anume: majorarea capitalului social pe seama profitului nerepartizat nu poate fi interpretată ca o operaţiune de repartizare a dividendelor. Pentru o entitate care îşi majorează capitalul social aceasta este o simplă operaţiune de capital: atît profitul nerepartizat, cît şi capitalul social aparţin, în primul rînd, entităţii, şi nu proprietarilor săi. Corespunzător, această operaţiune nu generează o repartizare de dividende în adresa proprietarilor entităţii. Din păcate, fără a prezenta argumente plauzibile contrare, această abordare nu este împărtăşită şi de organele abilitate ale statului, care „veghează” bugetul de stat la capitolul „venituri” şi consideră că şi contabilitatea trebuie să slujească acestor scopuri „nobile” – să contribuie la majorarea veniturilor în buget.

Organele de stat abilitate să dea explicaţii se eschivează să răspundă tranşant la această întrebare, sînt gata să renunţe la valorile standardelor de contabilitate performante (SNC, IFRS) elaborate şi/sau puse în aplicare de ele înşeşi, numai, păzească dumnezeu, să nu „prejudicieze” bugetul statului. După părerea noastră, această „grijă” faţă de interesele statului este una falsă, deoarece operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat, după conţinutul său economic, este o operaţiune de reinvestire de către investitori (proprietari) a profitului în activitatea entităţii, iar, în situaţia în care investiţiile constituie calea cea mai sigură de creştere economică, impozitarea investiţiilor nu se încadrează în politicile statului de stimulare a investiţiilor în economie.

Pe de altă parte, avem o elită inertă în domeniul contabilităţii, o societate civilă profesională (inclusiv contabili, auditori) fără voinţă, fără ambiţii, care nu are capacitatea să-şi impună punctul său de vedere bazat pe standardele de contabilitate performante (SNC, IFRS), să răspundă tranşant la întrebarea analizată în acest articol şi la alte întrebări cu o soartă asemănătoare. Ca rezultat, în sălile de studii (conferinţe ştiinţifice, mese rotunde) se predă (se discută) una, iar în scrisorile explicative (practica fiscală) se spune altceva. Şi acest fapt pare să nu deranjeze pe nimeni.

 

Ce este dividendul?

Este important să apreciem conţinutul cuprins în cuvintele „este o repartizare de dividende?” Într-o discuţie în cadrul unei mese rotunde la care era dezbătut acest subiect, un demnitar de stat, care avea îndoieli legate de răspunsul la întrebarea analizată, a formulat următorul gînd care poate ajuta la dezlegarea acestei dileme: dacă pentru acţionari (asociaţi) această operaţiune generează venituri, înseamnă că este o repartizare de dividende, dacă nu generează venituri, atunci nu sînt dividende. Este o abordare corectă, dividend sau nu dividend urmează să fie analizat în raport cu impactul pentru proprietari: operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat generează sau nu generează pentru proprietarii entităţii (asociaţii, acţionarii) venituri în formă de dividende?

 

Două aspecte ale problemei

Majorarea capitalului social al unei entităţi pe seama profitului nerepartizat este o repartizare de dividende? Această întrebare are două aspecte: fiscal şi contabil. Aceste aspecte pot avea o influenţă reciprocă, dar în mod practic (la reflectarea în contabilitate a operaţiunii şi determinarea obligaţiunilor fiscale pe care le generează) urmează să fie analizate fiecare în parte, deoarece au la bază acte normative diferite: aspectul fiscal – Codul fiscal, iar aspectele contabile – în primul rînd, standardele de contabilitate (SNC, IFRS).

În publicaţiile precedente la această temă am încercat să analizez ambele aspecte ale problemei menţionate. Noţiunea de dividend din Codul fiscal („Dividend – venit obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social,…”) are acelaşi conţinut ca şi noţiunea de dividend din SNC „Venituri” („Venituri sub formă de dividende – venituri din cotele deţinute în capitalul social al altor entităţi”).

După părerea noastră, la originea apariţiei problemei a stat aspectul fiscal, „ingeniozitatea” organelor fiscale în căutarea unor noi surse de majorare a încasărilor bugetare. În general, Codul fiscal ar putea să conţină norme clare în acest sens, care să prevadă ca operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat să fie impozitată. În acest caz, ar fi corect ca această intenţie a statului să fie clar expusă în textul legii, să nu fim nevoiţi să citim printre rînduri şi/sau să violăm principiile standardelor de contabilitate. Însă în problema analizată în articol se procedează altfel, se încearcă realizarea acestei intenţii prin lărgirea conţinutului noţiunii de dividend.  De aici şi provin majoritatea neînţelegerilor.

Este evident faptul că aspectele fiscale ale problemei analizate afectează abordarea contabilă. Teama de a afecta integritatea veniturilor bugetare încalcă independenţa şi imparţialitatea instituţiei statului, care este responsabilă atît de acumularea veniturilor bugetare, cît şi de elaborarea metodologiei evidenţei contabile, explicarea standardelor de contabilitate şi a Codului fiscal. În scopul simplificării condiţiilor problemei, propun să analizăm separat fiecare dintre aspectele menţionate.

În acest articol mi-am propus, mai întîi de toate, să prezint în prim plan aspectele contabile ale operaţiunii analizate. Aici sînt şanse mai mari să găsim o înţelegere, deoarece conţinutul SNC şi IFRS nu poate fi influenţat de interpretările Codului fiscal.

În această ordine de idei, propun să răspundem la următoarea întrebare: Operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat sub aspect contabil (SNC, IFRS) poate fi calificată ca o repartizare de dividende acţionarilor (asociaţilor) săi? Dacă vom găsi un răspuns fiabil la această întrebare, atunci, cu ajutorul abordării contabile, va fi mai uşor să înţelegem şi aspectele fiscale ale operaţiunii analizate. În această ordine de idei, sper să fiţi de acord cu următoarea ipoteză: aspectele fiscale ale operaţiunii analizate (cerinţele legislaţiei fiscale privind impozitarea sau neimpozitarea ei) nu pot influenţa abordarea contabilă care este reglementată de prevederile standardelor de contabilitate.

 

Bazele teoretice ale IFRS

Care este conţinutul economic al operaţiunii economice de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat? Evident că este o neînţelegere în această întrebare în situaţia în care unii susţin că este o operaţiune de repartizare a dividendelor către proprietari, iar alţii afirmă că este o operaţiune simplă de capital. Se pare că, în primul rînd, este o neînţelegere a noţiunilor.

SNC noi, din păcate, nu conţin Cadrul general conceptual de raportare financiară. În lipsa acestuia, vom încerca să ne conducem de Cadrul general pentru IFRS (în continuare – Cadrul general).

Capitalul social şi profitul nerepartizat sînt două elemente (componente) ale capitalului propriu al entităţii. Conform definiţiei noţiunii de capital propriu din Cadrul general (pct.  4.4 lit. (c)), „Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale”. Potrivit Cadrului general, diversele componente ale capitalului propriu pot fi prezentate pe linii separate de bilanţ. De exemplu, într-o entitate cu personalitate juridică acestea sînt: „contribuţiile acţionarilor, rezultatele reportate, rezervele care reprezintă distribuirea rezultatului reportat şi rezervele care reprezintă ajustări pentru menţinerea capitalului pot fi prezentate separat”. După cum se vede, lipseşte linia de bilanţ capital social, dar se regăseşte contribuţia proprietarilor. Asemenea clasificări pot fi relevante pentru utilizatorii situaţiilor financiare în procesul de luare a deciziilor, inclusiv atunci cînd există restricţii legale sau de altă natură privind capacitatea entităţii de a distribui sau utiliza într-un alt mod capitalurile sale proprii.

Constituirea rezervelor este prevăzută în scopul asigurării  unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor pentru entitate şi creditorii acesteia. Existenţa şi mărimea rezervelor (statutare, legale) constituie o informaţie relevantă pentru utilizatorii situaţiilor financiare.

În concluzie menţionăm că în Cadrul general este prezentat conţinutul economic al capitalului propriu ca fiind interesul rezidual al proprietarilor. Principalele articole din care este compus capitalul propriu sînt aporturile proprietarilor, rezervele, rezultatul reportat (profitul  (pierderea) nerepartizat (neacoperită). Cadrul general presupune că pot exista restricţii legale în jurisdicţiile care pot impune careva norme legale privind alocarea (formarea) în articolele de capital, fără a modifica conţinutul economic al acestora. Cu referinţă la ţara noastră, aceste restricţii ţin de mărimea şi sursele de formare a capitalului social şi a rezervelor.

 

Transpunerea pentru realităţile din Republica Moldova

Cum sînt transpuse în realităţile din Republica Moldova contribuţiile proprietarilor, rezervele, rezultatul reportat – trei componente principale ale capitalului propriu potrivit standardelor internaţionale de contabilitate?

Dacă ne referim la cele trei componente ale capitalului conform IFRS, atunci capitalul social, articol care constituie obiectul discordiilor, la care din cele trei elemente de capital se referă? Conform prevederilor legale (Codul civil, art.  112 alin. (2)), „Capitalul social al societăţii comerciale se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei”. O definiţie asemănătoare este dată şi în legile specializate: Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02.04.1997 (Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi va fi egal cu suma valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită), Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007 (Capitalul social al societăţii se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină societatea). Din prevederile legale enumerate mai sus ar reieşi că capitalul social se formează exclusiv din aporturile proprietarilor entităţii. În calitate de aport la capitalul social pot fi bunurile, inclusiv drepturile patrimoniale, şi banii. Cu referinţă la momentul înregistrării entităţii, aceste prevederi se încadrează perfect. Aporturile proprietarilor constituie o sursă externă de formare a capitalului social. În acelaşi timp, legislaţia prevede majorarea capitalului social pe parcursul activităţii entităţii şi pe seama unor surse interne ale entităţii, care sînt indicate expres în lege. Capitalul social se va majora prin:

a) mărirea proporţională a părţilor sociale din contul profitului net al societăţii sau din mijloacele capitalului de rezervă şi/sau alte surse;

b) vărsarea aporturilor suplimentare de către asociaţi şi/sau de către terţii care au devenit asociaţi (Legea privind societăţile cu răspundere limitată, art. 33 alin. (2)).

Din această normă reiese clar că sursă de majorare a capitalului social poate fi şi profitul net al societăţii, capitalul de rezervă, şi nu dividendele. Sursele enumerate nu sînt aporturi ale proprietarilor, ci surse interne ale entităţii.

Concluzie: presupun că neînţelegerile au următoarea origine. Logica celor care afirmă că operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat urmează să fie înţeleasă ca o repartizare de dividende reiese din prevederile legale precum că „capitalul social se formează din aporturile fondatorilor” (exclusiv) şi punctum. Pentru ca profitul net al entităţii să corespundă noţiunii de aport al proprietarilor, acesta urmează să fie repartizat în formă de dividende, iar banii primiţi să fie depuşi în formă de aport bănesc în capitalul social. Însă această logică nu este confirmată de conţinutul economic al operaţiunii analizate, în primul rînd, în partea ce ţine de aportul bănesc al proprietarilor.

Concluzia, conform căreia majorarea capitalului social pe contul profitului net nu constituie o operaţiune de repartizare a dividendelor, are la bază următoarele prevederi legale. Legislaţia în vigoare prevede în calitate de sursă de majorare a capitalului social profitul net al societăţii. În lege se stipulează expres că profitul net al entităţii este o sursă de majorare a capitalului social şi, respectiv, nu sînt motive pentru a interpreta acest fapt ca o repartizare de dividende. 

Noţiunea „contribuţiile proprietarilor” poate fi identificată cu noţiunea „capital social”? În cele mai dese cazuri, capitalul social este format din contribuţiile proprietarilor, dar, conform legislaţiei noastre, are şi o altă sursă de formare – profitul nerepartizat (capitalul de rezervă). Aceasta este diferenţa care provoacă neînţelegerile.

 

Proprietarii recunosc veniturile?

Dacă vom presupune că majorarea capitalului social al entităţii pe seama profitului nerepartizat este o operaţiune de repartizare a dividendelor în adresa proprietarilor acesteia (acţionari, asociaţi), ca rezultat al acestei operaţiuni, proprietarii (acţionarii, asociaţii) ar înregistra un venit în formă de dividende. În realitate, însă, proprietarii, în urma acestei operaţiuni, nu au înregistrat careva avantaje economice, toate rămînînd la entitate.

În conformitate cu SNC „Venituri”, veniturile sub formă de dividende reprezintă venituri din cotele deţinute în capitalul social al altor entităţi; veniturile sînt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate…, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia creşterilor legate de contribuţiile proprietarilor. În urma operaţiunii analizate, investitorul nu obţine niciun beneficiu economic din cele enumerate în definiţia noţiunii „venituri”.

Dividendul constituie cota-parte din profitul net al societăţii, care se repartizează între acţionari în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin (Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02.04.1997).

Din definiţiile noţiunii de dividend rezultă că dividendele sînt venituri obţinute de către acţionari (asociaţi) în urma repartizării profitului net al entităţii: venituri de care aceştia pot beneficia liber, precum şi a le administra după propria voinţă. În cazul majorării capitalului social proporţional cu cotele de participaţie pe seama profitului net, aceste principii nu se respectă. Toate avantajele şi resursele rămîn în posesia întreprinderii. Acţionarii (asociaţii) nu vor primi din acest motiv mai multe dividende şi avantaje etc. Se modifică doar valoarea nominală a cotei acestora în capitalul societăţii. Atît profitul net, cît şi capitalul social aparţin întreprinderii, constituind părţi componente ale capitalului propriu.

Deci, majorarea capitalului social al entităţii pe seama profitului nerepartizat este o simplă operaţiune de capital. În opinia noastră, această operaţiune nu poate fi percepută ca o repartizare de dividende asociaţilor (acţionarilor).

Însăşi legislaţia în vigoare cu privire la societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată prevede că majorarea capitalului social se poate realiza prin: a) mărirea proporţională a părţilor sociale din contul profitului net al societăţii sau din mijloacele capitalului de rezervă şi/sau alte surse (Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007, art. 33 alin. (2) lit. a)). Să atrageţi atenţia asupra faptului că în lege este  menţionată sursa de majorare a capitalului social  – profitul net. Acelaşi lucru este stipulat şi în Legea privind societăţile de acţiuni nr. 1134 din 02.04.1997 (art. 43 alin. (3) lit. a), b)). Surse ale măririi capitalului social pot fi: a) capitalul propriu al societăţii în limita părţii ce depăşeşte capitalul ei social; şi/sau b) aporturile primite de la achizitorii de acţiuni.

Dacă ar fi să presupunem că majorarea capitalului social pe seama profitului net (nerepartizat) proporţional cu cotele de participaţie este o repartizare de dividende, atunci ar reieşi că asociaţii (acţionarii) ar trebui să constate în contabilitatea sa venituri în formă de dividende. Corespunzător, reiese că investitorul (asociatul, acţionarul) urmează să reflecte această operaţiune în contabilitatea sa ca o majorare a valorii investiţiei în corespondenţă cu conturile de venituri, ceea ce nu este, în opinia noastră, o concluzie conformă SNC şi IFRS.

În conformitate cu SNC „Creanţe şi investiţii financiare” (pct. 62), la data raportării, valorile mobiliare (acţiunile, cotele-părţi) se evaluează: 1) la costul de intrare… SNC nu prevede majorarea valorii contabile a investiţiei, în funcţie de evenimentele ulterioare (în afară de depreciere), nemenţionate în standard, inclusiv în cazul majorării capitalului social al societăţii în care s-a investit pe seama profitului nerepartizat al acesteia proporţional cu cotele de participaţie.

Abordarea conform IFRS a evaluării ulterioare după recunoaşterea iniţială a instrumentelor de capital (acţiunilor, cotelor-părţi) deţinute de entitatea investitor este următoarea. Se evaluează:

• la valoarea justă; venitul sau cheltuielile înregistrate în rezultatul modificării valorii juste se vor reflecta în conturile de profit sau pierderi;

• la costul de intrare, dacă nu este posibilă o evaluare veridică a instrumentelor de capital deţinute de entitate.

 

Operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat nu generează de la sine în contabilitatea proprietarului majorarea valorii juste a activului, care depinde direct de valoarea capitalului propriu (activelor nete) al entităţii în care s-a investit. În acelaşi timp, operaţiunea de capital analizată nu modifică valoarea activelor nete ale entităţii care îşi majorează capitalul social pe seama profitului nerepartizat. Corespunzător, conform IFRS, operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului net al entităţii în care s-a investit nu generează în contabilitatea deţinătorului instrumentului de capital (proprietarului investiţiei) o majorare a valorii contabile a investiţiei în corespondenţă cu conturile de venituri.

Întrebările expuse mai sus au fost adresate Ministerului Finanţelor de mai multe ori. Pe parcursul timpului, răspunsurile au fost diferite. În scrisoarea nr. 15-08/77 din 09.02.2015 privind răspunsurile la întrebările analizate Ministerul Finanţelor, în baza deciziei Consiliului consultativ, comunică următoarele:

a) Entitatea care majorează capitalul social pe seama profitului nerepartizat al anilor precedenţi efectuează înregistrările contabile conform pct. 14 al SNC „Capital propriu şi datorii” şi Planului general de conturi contabile,…;

b) investitorul (acţionarul, asociatul) stabileşte de sine stătător metoda de evaluare a investiţiilor contabile în conformitate cu art. 16 al Legii contabilităţii, fiind posibile 2 situaţii: cu majorarea valorii investiţiilor şi recunoaşterea veniturilor şi fără modificarea valorii investiţiilor.

 

Punctul 14 din SNC „Capital propriu şi datorii”, la care se face referinţă, are următorul conţinut: „Majorarea capitalului social pe seama elementelor distincte ale capitalului propriu se contabilizează ca diminuare a elementelor respective şi majorare a capitalului social”. Din acesta reiese că sursa de majorare a capitalului social, în situaţia analizată, sînt elementele distincte ale capitalului propriu, şi nu dividendele achitate proprietarilor.

După părerea noastră, decizia Consiliului consultativ conţine erori în partea ce ţine de contabilitatea investitorului. În înţelegerea noastră, subiectul analizat nu poate fi (evaluarea ulterioară a investiţiilor) obiectul politicilor contabile ale entităţii. Se propune să fie stabilită în politicile contabile una din cele două abordări care după conţinutul său sînt diametral opuse, iar una din ele nu se regăseşte în SNC şi IFRS.

Articolul 16 alin. (3)  din Legea contabilităţii, la care se face referinţă în decizie, are următorul conţinut: „3) Elaborarea politicilor contabile constă în alegerea unui procedeu din cele propuse în fiecare standard de contabilitate, în fundamentarea procedeului ales, ţinîndu-se cont de particularităţile activităţii entităţii, şi în acceptarea acestuia în calitate de bază pentru ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare”. Cu alte cuvinte, obiectul politicilor contabile ale entităţii poate fi un procedeu din cele propuse de standardele de contabilitate. În situaţia analizată, se propune să fie ales un procedeu din două, unul din care  – majorarea valorii investiţiei şi recunoaşterea veniturilor  – nu se regăseşte nici într-un standard de contabilitate. În acelaşi articol al Legii contabilităţii se regăsesc soluţii pentru situaţiile în care apar dificultăţi privind alegerea abordării contabile care urmează să fie folosită:

 

4) Dacă sistemul de reglementare normativă a contabilităţii nu stabileşte metodele de ţinere a contabilităţii referitor la o problemă concretă, entitatea este în drept să elaboreze metoda respectivă de sine stătător sau cu atragerea firmei de consultanţă. În acest caz, se aplică, în următoarea consecutivitate, prevederile:

a) Cadrului general conceptual pentru raportarea financiară;

b) IFRS şi SNC în care se examinează probleme similare;

c) altor acte normative prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. a) privind problema respectivă sau o problemă analogică.

 

Dacă nu găsim răspunsuri la întrebările apărute în SNC, le căutăm în IFRS care conţin interpretări ale problemei analizate şi nu coincid cu abordarea conţinută în decizia Consiliului consultativ.

Care este conţinutul concluziei din explicaţiile Consiliului consultativ? Pe de o parte, se confirmă că sursa de majorare a capitalului social „sînt elemente distincte ale capitalului propriu” (rezerve, profit nerepartizat etc.), şi nu dividende ale proprietarilor. Pe de altă parte, după părerea noastră, din conţinutul deciziei, în care se face numai referinţă la un punct din SNC, fără a face dezvăluiri, reiese că Consiliul consultativ a ezitat să răspundă tranşant la această întrebare, să facă o claritate deplină şi, respectiv, au rămas semne de întrebare.

Cu toate acestea, decizia Consiliului consultativ va produce şi efecte pozitive. Consiliul a confirmat că investitorul are oportunitatea să nu recunoască veniturile din dividende în situaţia în care entitatea în care s-a investit a majorat capitalul social pe seama profitului său nerepartizat. Dacă investitorul nu înregistrează venituri, acesta nu recunoaşte nici dividendele. Dacă investitorul poate să nu recunoască dividendele, atunci, pentru entitatea care majorează capitalul social pe seama profitului nerepartizat, această operaţiune nu este o repartizare de dividende.

 

Concluzii

Este trist faptul cînd contabilitatea este pusă în slujba fiscalităţii. O problemă apărută pe neaşteptate, în baza unei explicaţii îndoielnice a Serviciului Fiscal în perioada aplicării cotei 0% la impozitul pe venit, a fost preluată pe parcursul anilor şi a devenit o regulă. De asemenea, este tristă situaţia în care, cu referinţă la problema analizată,  în sălile de studii se vorbeşte într-un fel, iar în explicaţiile organelor de reglementare şi practica fiscală – în alt fel.

În majoritatea cazurilor soluţia este în noi! Oare profesia contabilă nu deţine un potenţial pentru a face lumină în această întrebare simplă? Să nu aşteptăm că cineva va veni cu soluţii sau problema se va rezolva de la sine. Argumentele noastre urmează să fie atît de convingătoare, atît de consistente (susţinute de mulţi dintre noi) încît instituţiile statului să nu aibă alte oportunităţi decît să le accepte.

Celor care continuă să afirme că sub aspect contabil operaţiunea de majorare a capitalului social pe seama profitului nerepartizat este o repartizare de dividende, le dau un sfat: să studieze mai profund standardele de contabilitate (IFRS) şi vor găsi răspunsuri la toate întrebările pe care le au.

Cum rămîne cu aspectul fiscal al problemei analizate? Dacă vom găsi o soluţie contabilă, acceptată de toţi actorii (organele de reglementare contabilă, contabilii), a operaţiunii de majorare a capitalului social pe seama profitului net, se va găsi o soluţie corectă şi pentru aspectele fiscale ale problemei analizate.

 




Комментарии:
К этой статье пока нет комментариев.

Для того чтобы оставить комментарий необходимо авторизоваться.
Если Вы еще не зарегистрированы, пройдите процедуру регистрации.