Сегодня: Воскресение 14 августа 2022 | EUR: 19.9217 | USD: 19.2760
 
"Contabilitate şi audit" № 5, 2016
Главная » Архив журнала » № 5, 2016 » ТОЧКА ЗРЕНИЯ

Ghenadie NEGARĂ
auditor „Afex Service” SRL

Situaţii financiare combinate

Potrivit art. 37 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007, entitatea-mamă, suplimentar la situaţiile financiare proprii, întocmeşte situaţiile financiare consolidate în conformitate cu standardele de contabilitate. Astfel, pornind atît de la prevederile Legii contabilităţii, cît şi ale standardelor de contabilitate, obligaţia de consolidare a situaţiilor financiare o au entităţile-mamă. Prin entitate-mamă, în sensul reglementărilor contabile, se subînţelege entitatea care controlează una sau mai multe entităţi. De menţionat că legislaţia care reglementează formele organizatorico-juridice ale entităţilor poate să conţină expres norme privind situaţiile în care investitorul deţine poziţii de control în societăţi, însă în prezentul articol nu vom analiza conceptul de control.

Deşi cadrul actual de reglementare contabilă naţională cere întocmirea situaţiilor financiare consolidate, acesta nu conţine însă şi norme privind consolidarea acestora, iar entităţile care au obligaţia să le întocmească se conduc după prevederile IFRS.

Totodată, în practica economică cotidiană se întîlnesc deseori situaţii în care lipseşte entitatea-mamă, însă mai multe companii (denumite în continuare Grup) sînt controlate de către un singur investitor sau mai mulţi investitori care activează în comun (au la bază un contract/înţelegere/acord).

Chiar dacă lipseşte legătura juridică între aceste companii, consolidarea situaţiilor financiare individuale ale acestora este uneori necesară, aceasta pornind de la cerinţele investitorului de a-şi vedea toată afacerea în ansamblu sau în cazul în care finanţatorul extern solicită imaginea în ansamblu a afacerii investitorului (grupului de investitori) pentru a decide finanţarea acesteia.

Cum se poate proceda în acest caz?

La prima vedere, soluţia ar fi pe cît de simplă pe atît de complicată în unele cazuri, dar care se reduce în final la însumarea indicatorilor din situaţiile financiare ale entităţilor din Grup, cu excluderea operaţiunilor dintre companiile care formează Grupul.

În practica contabilă internaţională, aceste situaţii financiare însumate poartă denumirea de situaţii financiare combinate, întocmite, de regulă, pe baza unor practici (numite bune practici) în acest domeniu.

De exemplu, în anul 2013, federaţia europeană a contabililor FEE a finalizat şi a publicat rezultatele unui studiu1 privind practicile aplicate în diferite jurisdicţii la întocmirea situaţiilor financiare combinate, însă cu menţiunea că acest document nu înlocuieşte şi nu serveşte ca standard de contabilitate sau îndrumar. Totodată, documentul dat cuprinde şi o definiţie posibilă a situaţiilor financiare combinate, conform căreia „situaţiile financiare combinate prezintă informaţiile financiare istorice ale unui areal de activităţi economice pentru care nu este posibilă întocmirea situaţiilor financiare consolidate”.

În opinia noastră, deşi definiţia este redată destul de profesional, mai pe înţelesul tuturor ar fi următoarea: Prin situaţiile financiare combinate ale Grupului se vor înţelege situaţiile financiare care reprezintă informaţiile privind starea activelor, obligaţiilor şi rezultatele financiare ale companiilor, care fac parte din Grup, ca şi cum acestea ar reprezenta o singură entitate din punct de vedere economic (financiar). Totodată, companiile ale căror rezultate sînt incluse în situaţiile financiare combinate, nu formează un Grup din punct de vedere al standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS).

Este de menţionat că foarte puţine jurisdicţii au norme contabile referitor la combinarea situaţiilor financiare. Norme în acest sens pot fi întîlnite, de exemplu, în Franţa, Marea Britanie sau SUA, care sînt, mai degrabă, rezultatul cerinţelor regulatorilor de pe piaţa financiară a acestor ţări, decît ar reieşi din cadrul general de raportare financiară. Totodată, datorită unor factori (care vor fi discutaţi mai jos), sistemul internaţional de raportare financiară nu conţine la moment norme de combinare a situaţiilor financiare, deşi discuţii în acest sens sînt purtate de mai mult timp.

Cu toate acestea, în standardele internaţionale de raportare financiară putem găsi unele menţiuni despre acest tip de situaţii financiare. Astfel, conform pct. 9.28 din IFRS pentru IMM-uri, „Situaţiile financiare combinate reprezintă un singur set de situaţii financiare din două sau mai multe entităţi controlate de către un singur investitor”. Totodată, acest IFRS nu prevede întocmirea situaţiilor financiare combinate, iar IFRS 3 „Combinări de întreprinderi” conţine practic aceeaşi menţiune ca şi cea prezentată mai sus: „Prezentul IFRS nu se aplică în cazul unei combinări de entităţi sau întreprinderi sub control comun.”. Însă, chiar dacă nu reglementează situaţiile financiare combinate, standardele internaţionale de raportare financiară nu interzic acest lucru.

Ca rezultat, întocmirea situaţiilor financiare combinate poate avea loc în baza regulii generale din cadrul normativ contabil, conform căreia „Situaţiile financiare vor oferi imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale entităţii”. În cazul analizat, situaţiile financiare combinate ar trebui să prezinte fidel elementele contabile ale entităţilor din Grup, ca şi cum Grupul ar fi o singură entitate din punct de vedere economic (Vă mai aduceţi aminte de prevalenţa economicului asupra juridicului?).

Potrivit cadrului conceptual general, obiectivul raportării financiare cu scop general este acela de a oferi informaţii financiare cu privire la entitatea raportoare, care să fie utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutători şi alţi creditori în deciziile cu privire la oferirea de resurse entităţii, pe care aceştia le iau.

Dacă vom prelua conceptul, atunci obiectivul raportării financiare combinate ar fi acela de a oferi informaţii financiare cu privire la Grup (entitatea raportoare), care să fie utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutători şi alţi creditori în deciziile cu privire la oferirea de resurse Grupului, pe care aceştia le iau.

În opinia majorităţii specialiştilor în raportarea financiară, la întocmirea situaţiilor financiare combinate pot fi preluate normele din IFRS privind consolidarea, cu unele rezerve. Astfel, în conformitate cu normele IFRS, în situaţiile financiare consolidate este reflectat doar capitalul social al entităţii-mamă, iar capitalul social al filialelor este eliminat prin investiţiile corespunzătoare în aceste filiale. Situaţia trebuie prezentată cu totul altfel în situaţiile financiare combinate în cazul cînd capitalul social al întreprinderilor care participă la combinare se însumează. Aceasta este una din deosebirile de bază între consolidarea şi combinarea situaţiilor financiare.

Exemplul 1. Capitalul social al entităţii „A” constituie 200 000 lei, iar al entităţii „B” – 100 000 lei. Entitatea „A” deţine 100% din capitalul social al entităţii „B”. Valoarea investiţiilor constituie 100 000 lei. În situaţiile financiare consolidate ale entităţii „A” va fi reflectat capitalul social în mărime de 200 000 lei. Investiţiile în entitatea „B” şi capitalul ei social se vor elimina/compensa.

Să examinăm aceeaşi situaţie sub alt aspect, şi anume: compania „A” nu are investiţii în compania „B”, însă ambele entităţi sînt controlate de un singur proprietar. În situaţiile financiare ale Grupului A+B va fi reflectat capitalul social echivalent cu capitalurile sociale ale ambelor companii din Grup, adică 300 000 lei.

În opinia noastră, la pregătirea situaţiilor financiare combinate, ar trebui să se parcurgă următoarele etape-cheie:

A. Determinarea noii entităţi raportoare.

B. Determinarea bazei de întocmire a situaţiilor financiare combinate.

C. Dezvăluirea informaţiilor financiare combinate.

În continuare, vom examina fiecare etapă în parte.

 

A. Determinarea noii entităţi raportoare

În cazul situaţiilor financiare combinate entitatea raportoare nu este o structură juridică distinctă, cum este în cazul entităţii-mamă care consolidează situaţiile financiare ale filialelor sale. Însă, pentru a fi recunoscută ca entitate raportoare, prima trebuie să respecte condiţia că aceasta este o structură financiară identificabilă separat.

În teorie, dar şi în practică, o entitate raportoare reprezintă o zonă (un areal) definită de activităţi economice legate, capabilă să furnizeze situaţii financiare relevante potenţialilor investitori/acţionarilor şi finanţatorilor, precum şi altor părţi interesate.

Care sînt factorii care arată că activităţile economice sînt legate între ele, formînd astfel o entitate raportoare?

În opinia noastră, în cazul analizat, cel mai relevant factor pentru aprecierea entităţii ca fiind raportoare este controlul comun sub care se află Grupul de entităţi. Un Grup de entităţi sau întreprinderi aflate sub control comun reprezintă un Grup de întreprinderi în care toate entităţile sau întreprinderile care participă la combinare sînt controlate, în ultimă instanţă, de aceeaşi parte sau de aceleaşi părţi atît înainte de combinare, cît şi după combinare, iar controlul respectiv nu este tranzitoriu.

În acest context, entitatea raportoare (Grupul) va fi formată din toate întreprinderile care se află sub control comun. Totodată, se consideră că o persoană sau un grup de persoane controlează o entitate atunci cînd, ca urmare a unor prevederi statutare sau contractuale, aceste persoane deţin în mod individual sau colectiv autoritatea de a guverna politicile financiare şi de exploatare ale entităţii respective în vederea obţinerii de beneficii din activităţile acesteia.

Exemplul 2. Compania „A” procură materie primă prin compania „B”. Compania „B” îşi exercită activitatea sa operaţională doar în interesul companiei „A”. Administratorul şi fondatorul companiei „B” este fiul fondatorului companiei „A”. Fondatorul companiei „A” determină, de fapt, activitatea economică a companiei „B”. În această situaţie, în opinia noastră, poate fi vorba despre controlul companiei „A” asupra companiei „B”, deşi, formal, lipsesc indicii de control. Pe de altă parte, dacă administratorul companiei „B” nu ar fi şi fondatorul acesteia, situaţia privind controlul acesteia de către compania „A” ar fi fost incertă, întrucît, prin decizia fondatorului, administratorul poate fi demis, iar activitatea companiei reorientată.

Stabilirea entităţilor care fac parte din Grup (sau determinarea perimetrului combinării), adică a entităţilor aflate sub control comun, poate fi uneori cel mai dificil lucru în lucrările de întocmire a situaţiilor financiare combinate, întrucît Grupul (neformalizat juridic) poate fi controlat inclusiv prin interpuşi, astfel încît chiar persoanele care pot controla de facto politicile financiare şi operaţionale ale entităţii care participă la combinare pot să nu apară în registrul acţionarilor sau al asociaţilor. Poate acest motiv, inclusiv şi din posibilele „manevre” de a lărgi/îngusta neargumentat „perimetrul”, face să fie mai reticent consiliul de elaborare a standardelor internaţionale de raportare financiară la acest capitol, iar potenţialii utilizatori (poate cu excepţia acţionariatului) să privească sceptic situaţiile financiare combinate. Unica asigurare pe care o pot avea utilizatorii externi ai acestor situaţii este dezvăluirea informaţiilor despre entităţile care fac parte din Grup şi baza lor de determinare.

 

B. Determinarea bazei de întocmire a situaţiilor financiare

După cum s-a menţionat mai sus, IFRS nu conţin norme de întocmire a situaţiilor financiare combinate, astfel încît auditorii acestor situaţii financiare ar trebui să fie foarte prudenţi în cazul în care auditează astfel de situaţii, iar entitatea raportoare declară întocmirea acestora conform IFRS. La prima vedere, acest lucru pare a fi imposibil, dacă nu ar fi fost publicate astfel de rapoarte de audit chiar de către companiile mari de audit2. Totodată, pe site-ul companiei de audit PWC poate fi găsit Ghidul privind întocmirea situaţiilor financiare combinate3, prin care PWC recunoaşte că „este frecvent acceptat faptul că, în anumite circumstanţe, situaţiile financiare combinate pot pretinde a fi întocmite în conformitate cu IFRS”.

Nu putem să nu fim de acord cu această afirmaţie din următoarele considerente: particularitatea de bază a IFRS constă în aceea că acestea nu sînt instrucţiuni concrete (spre deosebire de SNC), dar reprezintă un sumar de principii. Principiile determină regulile generale şi nu formulează indicaţii.

Actualmente, IFRS nu interzic întocmirea situaţiilor financiare combinate.

Mai mult decît atît, conform paragrafelor 10–12 din SIC 8 „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori”, în absenţa unui IFRS care se aplică în mod specific unei tranzacţii, unui alt eveniment sau unei alte condiţii, conducerea trebuie să utilizeze raţionamentul său profesional pentru elaborarea şi aplicarea unei politici contabile ce conduce la informaţii care sînt relevante şi fiabile pentru necesităţile utilizatorilor de luare a deciziilor economice. La elaborarea şi aplicarea acestor politici, conducerea trebuie să facă referire şi să ia în considerare aplicabilitatea următoarelor surse în ordine descrescătoare:

(a) dispoziţiile din IFRS-uri care tratează aspecte similare şi conexe; şi

(b) definiţiile, criteriile de recunoaştere şi conceptele de evaluare a activelor, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor din Cadrul general.

Totodată, în acest caz, conducerea poate lua în considerare cele mai recente norme ale altor organisme de normalizare care utilizează un cadru conceptual general similar pentru a elabora standardele de contabilitate, alte documente contabile şi practicile acceptate ale domeniului de activitate, în măsura în care acestea nu sînt în contradicţie cu sursele menţionate mai sus.

În opinia noastră, situaţiile financiare combinate sînt conforme cu IFRS dacă se respectă următoarele cerinţe/condiţii:

• perimetrul combinării este determinat în aşa mod încît utilizatorii pot să-şi formeze o imagine corectă asupra caracterului şi tuturor particularităţilor esenţiale ale afacerii Grupului;

• în comentariile/notele la situaţiile financiare sînt dezvăluite integral metodele de determinare a perimetrului combinării, de asemenea, dacă este cazul, şi a principiilor de alocare a veniturilor, cheltuielilor şi obligaţiilor;

• în toate celelalte aspecte semnificative situaţiile financiare sînt conforme cu cerinţele IFRS.

 

Sîntem de părere că ar fi mai simplu ca entităţile din Republica Moldova să pretindă că situaţiile financiare combinate au fost întocmite conform SNC (desigur, dacă nu se solicită altceva), întrucît respectarea tuturor cerinţelor SNC este în puterea majorităţii profesioniştilor contabili, totodată, indicîndu-se că:

- tranzacţiile din interiorul grupului şi soldurile sînt eliminate;

- profiturile şi pierderile care rezultă din tranzacţiile din interiorul grupului care sînt recunoscute în active, cum ar fi stocurile şi imobilizările corporale, sînt eliminate;

- situaţiile financiare ale entităţilor cuprinse în situaţiile financiare combinate sînt întocmite la aceeaşi dată de raportare, în afară de cazul în care acest lucru este imposibil de realizat;

- politicile contabile uniforme sînt respectate pentru tranzacţii similare şi alte evenimente în circumstanţe similare.

 

C. Prezentarea de informaţii financiare combinate

Prezentarea informaţiilor financiare combinate relevante este esenţială pentru înţelegerea raportării situaţiilor financiare ale entităţii (Grupului). În opinia noastră, cu referinţă la prevederile pct. 30.9 din IFRS pentru IMM-uri, informaţiile financiare combinate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

- scopul pentru care sînt întocmite situaţiile financiare combinate;

- cum a fost stabilită noua entitate raportoare;

- estimările contabile semnificative, judecăţile şi sursele principale de incertitudine referitoare la estimările aplicate;

- o listă a entităţilor combinate;

- o bază de pregătire;

- principalele politici contabile stabilite la întocmirea situaţiilor financiare combinate între ele;

- cum s-a efectuat alocarea activelor, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor;

- cum tranzacţiile între companii au fost reflectate în situaţiile financiare combinate;

- cum au fost calculate cîştigurile pe acţiune („EPS”), dacă este cazul; şi

- alte cerinţe de dezvăluire a informaţiilor, cum ar fi, de exemplu, prezentările de informaţii ale părţilor afiliate.

 

Sîntem convinşi că, doar respectînd cerinţele de mai sus, situaţiile financiare combinate vor prezenta fidel elementele contabile ale entităţilor din Grup, ca şi cum Grupul ar fi o singură entitate din punct de vedere economic.

În ce priveşte publicarea situaţiilor financiare combinate considerăm că nu este necesară publicarea acestora în sectorul privat, cu excepţia faptului cînd entităţile raportoare doresc acest lucru. În acest sens, situaţiile financiare combinate au destinatarul/utilizatorul său concret. De menţionat că publicarea acestor situaţii ar crea unele incomodităţi în activitatea entităţilor, datorită faptului că se dezvăluie întreprinderile aflate sub control comun, lucru care, de regulă, nu se face public din mai multe considerente, fie fiscale sau privind protecţia concurentei. Totodată, pe internet pot fi găsite şi consultate mai multe situaţii financiare combinate ale grupurilor financiare internaţionale care optează inclusiv şi pentru transparenţa acţionariatului, cum ar fi, de exemplu, cazul grupului VIVENDI4.

Situaţia trebuie privită, însă, cu alţi ochi în cazul întreprinderilor de stat şi municipale, şi anume, acolo unde sînt în special fluxurile de bani publici. În opinia noastră, agenţiile de stat, organele administraţiei publice (fie ele centrale sau locale), fondatoare ale întreprinderilor trebuie să întocmească şi să publice situaţiile financiare combinate ale întreprinderilor pe care le controlează, cu scopul informării publicului despre situaţia financiară în ansamblu, în unele cazuri chiar a ramurii, cum ar fi, de exemplu, cazul cu Agenţia „Moldsilva” care are în subordine, conform informaţiilor de pe site-ul său5, 25 de entităţi, ori cu Ministerul Transporturilor şi  Infrastructurii Drumurilor care are în subordine mai multe întreprinderi din domeniul transporturilor: aerian, feroviar, naval etc. În această ordine de idei, pe site-ul primăriei Chişinău pot fi găsite 21 de întreprinderi municipale6, însă primăria nu dezvăluie în ansamblu „afacerea” sa prin intermediul acestor întreprinderi.

 




Комментарии:
К этой статье пока нет комментариев.

Для того чтобы оставить комментарий необходимо авторизоваться.
Если Вы еще не зарегистрированы, пройдите процедуру регистрации.