Facilitarea activității mediului de afaceri: unele obligații pot fi abrogate
04.08.2023

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (numit și pachetul II de legi pentru facilitarea activității mediului de afaceri), propus pentru consultări publice de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, vine cu inițiativa de abrogare a unor prevederi ale legislației în vigore.

 

Astfel, autorii consider oportună abrogarea Legii nr.1466/1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe.   Amintim, aceasta stabilește obligația încasării de la nerezidenţi, în termen de 3 ani, a mijloacelor băneşti aferente exportului de mărfuri, prestării de servicii/lucrări nerezidenţilor, precum şi altor operaţiuni şi tranzacţii externe în conturi deschise la băncile licenţiate în Republica Moldova, volumul mijloacelor fiind indicat în declaraţia vamală, iar costul serviciilor prestate sau al lucrărilor executate în documentele confirmative (contract, acte privind lucrările executate sau serviciile prestate, factură/invoice).

 

Totodată, având în vedere că autoritățile intenționează să anuleze obligativitatea ținerii registrului mașinii de casă și control/imprimantei fiscale (reglementată la momentul de față prin Hotărârea Guvernului nr.141/2019) este propusă excluderea sancționării cu amendă a contravenției pentru degradarea, pierderea, nimicirea, lipsa registrului echipamentului de casă și de control, legalizat în modul stabilit, pentru înregistrarea cronologică a datelor fiscale stocate în memoria fiscală ori completarea lui neregulată sau incompletă (inadecvată). În acest sens, poate fi abrogate alin.(3) al art.2931 al Codului contravențional.

 

Proiectul de lege poate fi consultat aici până la 11 august 2023.

 

Recomandăm să citiți și Facilitarea activității mediului de afaceri: continuare.