Începînd cu anul curent, baza valorică a activelor de capital, conform art. 42 din CF, urmează să fie confirmată documentar în modul stabilit de Ministerul Finanţelor. Deşi acest mod nu a fost aprobat pînă în prezent, considerăm că, la procurarea activelor de capital de la cetăţeni, contribuabilii se pot conduce după art. 90 din CF şi răspunsul 29.1.7.4 din BGPF şi să reţină impozit pe venit în mărime de 7 % nu din întreaga sumă plătită, ci din suma creşterii de capital, dacă determinarea acesteia este posibilă. Unii contribuabili au dubii privind acest aspect în legătură cu abrogarea Ordinului IFPS nr. 402/20151 în care era prezentată lista documentelor ce confirmă baza valorică a activelor. Sperăm că în scurt timp va fi aprobat aşteptatul mod de confirmare documentară a bazei valorice a activelor de capital, precum şi vor fi ajustate prevederile art. 18 din CF privind impozitarea veniturilor sub formă de creştere de capital.
Pînă în prezent, nu s-a limpezit situaţia cu plăţile ecologice – încă nu au intrat în vigoare modificările promise ale legii. Agenţii economici sînt nemulţumiţi că, începînd cu anul curent, calcularea acestor plăţi a fost pusă pe umerii lor, mai bine zis, pe umerii contabililor care consideră că povara este grea, deoarece lipsesc norme clare pentru calcul. Cine şi cum trebuie să calculeze plăţile pentru emisiile de poluanţi? Unde pot fi obţinuţi indicatorii necesari pentru efectuarea acestor calcule? Se impozitează orice ambalaj sau doar ambalajul care nemijlocit „înveleşte” marfa? Cum se determină codul ambalajului, dacă acesta nu este indicat în declaraţia vamală? Unele din aceste întrebări sînt elucidate în actualul număr al revistei în articolele colaboratorului SFS Stavinschi I. şi contabilului practician Buga M. În afară de aceasta, lipsa regulilor clare poate conduce şi la diminuarea încasărilor bugetare, ceea ce, la rîndul său, se va răsfrînge negativ asupra fiecăruia dintre noi, deoarece taxa ecologică trebuie să fie direcţionată pentru ameliorarea calităţii mediului ambiant.
La începutul anului curent, a intrat în vigoare Legea privind parcurile IT2 ce oferă entităţilor care activează în domeniul tehnologiilor informaţionale facilităţi fiscale speciale, inclusiv impozitul unic în mărime de 7 % din venitul din vînzări. Totodată, legea nu poate fi aplicată fără adoptarea actelor normative de rigoare şi fără modificarea Codului fiscal, a legislaţiei privind contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ş.a. Pînă la aprobarea bazei normative necesare, entităţile din domeniul IT se vor conduce după normele generale de impozitare, cu excepţia impozitării salariului pentru care există facilităţi speciale.
A fost modificat formularul dării de seamă pentru impozitul pe bunurile imobiliare – din 26.05.2017 formularul anterior BIJ-15 a fost anulat şi urmează a fi utilizat formularul BIJ-17. Formularul nou este mult mai comod de completat şi este structurat mai logic decît cel vechi. Întrucît formularul BIJ-15 era valabil pînă la 25.05.2017 inclusiv, entităţile care l-au prezentat pînă la acea dată nu au obligaţia să prezinte darea de seamă corectată. Însă formularul nou BIJ-17 din 26 mai nu era accesibil pe pagina web servicii.fisc.md, fapt care a împiedicat prezentarea anticipată a dării de seamă în formă electronică.
Parlamentul va examina un proiect interesant de lege – privind tichetele de masă3. Dacă legea va fi adoptată, angajaţii vor avea stimulente suplimentare în muncă, iar contabilii – operaţiuni noi în contabilitate. Actualmente, tichetele de masă se utilizează eficient în mai multe ţări europene. Oricare angajator va putea elibera angajaţilor săi tichete de masă în sumă de 45 lei per zi. Aceste tichete nu vor fi considerate facilitate, iar valoarea lor va fi deductibilă. Verificarea corectitudinii utilizării tichetelor de masă va fi efectuată de către SFS. Tichetele se vor elibera doar angajaţilor la locul de lucru de bază pentru zilele efectiv lucrate în luna precedentă. Angajatul va putea utiliza tichetul doar personal, la prezentarea buletinului de identitate sau a legitimaţiei de serviciu, şi va putea achiziţiona doar produse alimentare în unităţile de alimentaţie publică sau în magazine, lista cărora va fi aprobată. Pentru o achiziţie mai mică de 45 lei nu se va oferi rest. Tichetele vor putea fi utilizate în decursul întregului an calendaristic, iar tichetele emise în lunile noiembrie–decembrie – pînă la finele anului următor. Adoptarea legii privind tichetele de masă va soluţiona o inechitate existentă: actualmente, au dreptul să-şi hrănească angajaţii din contul său fără impozitare suplimentară doar entităţile salariul mediu lunar al cărora depăşeşte ¾ din salariul prognozat pe economie. Totodată, va rămîne nerezolvată problema dată pentru întreprinderile agricole care, în virtutea specificului activităţii sale, îşi hrănesc angajaţii în cîmp şi pentru care sînt caracteristice salarii mici.
Guvernul a aprobat proiectul noii Legi a contabilităţii4 care se preconizează să fie implementată începînd cu anul viitor şi conţine prevederi absolut noi. În particular, şi unele entităţi vor fi obligate să întocmească situaţii financiare consolidate, dacă au entităţi-fiică şi indicatorii cumulativi ai entităţii-mamă şi entităţilor-fiică depăşesc anumite limite. Proiectul legii prevede efectuarea auditului obligatoriu pentru entităţile mijlocii şi mari, precum şi pentru entităţile-mamă care prezintă situaţii financiare consolidate. Se vor simplifica regulile de creare a documentelor primare în formă electronică. Dacă entitatea va folosi sisteme informaţionale computerizate ce permit să fie identificate persoanele care au creat şi aprobat documentele, semnătura nu va fi obligatorie. Mai detaliat despre noua lege vom relata în numerele viitoare ale revistei.
Într-un vacuum juridic parţial se află persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în comerţ – o alternativă a activităţii în baza patentei de întreprinzător, care a fost introdusă de circa jumătate de an. Fără răspunsuri rămîn următoarele întrebări: Cum se va ţine evidenţa contabilă? Trebuie oare de reţinut impozitul pe venit la achiziţionarea mărfurilor sau serviciilor de locaţiune de la cetăţeni? Cum se efectuează asigurarea socială proprie ş.a.? Indicaţiile metodice privind ţinerea contabilităţii au fost elaborate de către Ministerul Finanţelor, dar încă nu au fost aprobate5. Comercianţilor independenţi li se oferă posibilitatea de a ţine evidenţa în partidă simplă, prin metoda de casă. Registrele de venituri şi cheltuieli tipizate trebuie să fie ţinute pe suport de hîrtie, filele acestuia numaidecît trebuie să fie cusute, iar înscrierile trebuie să fie făcute numai manual, deşi cerinţa evidenţei manuale nu este justificată în secolul nostru computerizat. Comercianţii vor trebui să aibă documente pentru toate operaţiunile şi să le păstreze cel puţin patru ani.
Pe agenda de lucru a Parlamentului se află cîteva proiecte de modificare a Codului muncii6. Cele mai semnificative modificări vor fi introduse în regulile transferului concediului anual, în modul de calcul al indemnizaţiei de eliberare din serviciu la reducerea numărului/statelor de personal, la determinarea duratei şomajului tehnic şi a mărimii indemnizaţiei cu această ocazie. Astfel, nu se va permite transferul integral al concediului anual în anul următor, angajatul va trebui să plece în concediu pentru o perioadă de minimum 14 zile anual. Mărimea maximă a indemnizaţiei de eliberare din serviciu pentru prima lună la reducerea numărului/statelor de personal se propune să fie plafonată pînă la şase salarii medii lunare ale angajatului. Durata şomajului tehnic se va reduce de la şase la patru luni, iar indemnizaţia plătită angajaţilor în această perioadă va constitui 50 % din salariu, şi nu 75 %, după cum este prevăzut actualmente în Codul muncii.
Vara este mult aşteptata perioadă a vacanţelor. Vă dorim, dragi cititori, să o petreceţi excelent şi să acumulaţi numai emoţii pozitive. Fie ca ea să vă aducă inspiraţie şi noi forţe creative!
1 Ordinul SFS nr. 134/2017 (MO nr. 181–189/09.06.2017).
2 Legea nr. 77/2016 (MO nr. 157–162/10.06.2016).
3 http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3752/language/ro-RO/Default.aspx
4 http://mf.gov.md/proiect_lege_contabilitate
5 http://www.particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=4257
6 http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/3790/language/ro-RO/Default.aspx