Ministerul Finanţelor a iniţiat discuţii publice pe marginea proiectului politicii fiscale pentru anul 20181. În baza propunerilor primite, proiectul iniţial a suferit unele schimbări.
Participanţii la discuţii au acordat o atenţie deosebită propunerilor privind modificarea modului de evidenţă a mijloacelor fixe în scopuri fiscale. Ei au salutat iniţiativa Ministerului Finanţelor de a perfecţiona metoda existentă de calculare a amortizării, însă şi-au exprimat temerile că noua modalitate va crea unele probleme. În anul de gestiune se vor deduce în mărime de 15 % numai cheltuielile cu reparaţia curentă, iar cele cu reparaţia capitală vor majora integral baza valorică a mijloacelor fixe. În consecinţă, aceasta va duce la diminuarea sumelor spre deducere, întrucît limita de 15 % se va aplica bazei fiecărui activ, şi nu categoriei în ansamblu. Mai mult decît atît, deducerea reparaţiei pentru mijloacele fixe învechite, care se repară mai des şi au o bază valorică mică, va fi neînsemnată. Necesitatea evidenţei fiecărui mijloc fix în scopuri fiscale va implica ajustări serioase ale programelor informatice, precum şi costuri financiare şi temporale. Ministerul Finanţelor a găsit o formulă de compromis: începînd cu anul 2018, noua metodă de calculare a amortizării va funcţiona concomitent cu cea veche, contribuabilii avînd dreptul să aleagă una dintre ele. În perioada de tranziţie, entităţile vor avea posibilitatea să implementeze softurile noi, să le testeze şi să înlăture posibilele erori.
Participanţii la dezbateri şi-au manifestat dezacordul privind creşterea cotei impozitului reţinut de la persoanele fizice la achiziţionarea produselor agricole de la 3 % la 5 %. S-au exprimat păreri că majorarea impozitului se va reflecta negativ atît asupra cetăţenilor (în special, a celor din localităţile rurale), cît şi asupra întreprinderilor care suportă povara fiscală în cazul achiziţiei producţiei de la persoanele fizice. Însă Ministerul Finanţelor la acest subiect are o poziţie fermă – impozitul trebuie să crească treptat pînă nu va atinge cota-standard stabilită pentru persoanele fizice.
Începînd cu anul următor, SFS poate obţine dreptul de a obliga unele entităţi (în funcţie de gradul de risc) să elibereze doar facturi fiscale electronice (e-factura). În acest caz, cumpărătorii vor avea dreptul la trecerea în cont a TVA numai dacă vor dispune de documentul electronic menţionat. Aceasta înseamnă că, dacă cumpărătorul va obţine de la furnizor nu e-factura, atunci el nu va avea dreptul la trecerea în cont a TVA. Reiese că pentru iresponsabilitatea unei persoane (furnizor) va purta răspundere cu totul altă persoană (cumpărător). În trecut contribuabilii s-au ciocnit deja cu o practică similară aferentă facturilor fiscale în sumă mai mare de 100 000 lei care se înregistrau în RGEFF.
Nu se va schimba modul de indicare a reducerilor în facturile fiscale prin descifrarea fiecărei denumiri de marfă. Ministerul Finanţelor a refuzat să excludă această obligaţie.
Proiectul de amendamente conţine o precizare importantă ce ţine de TVA la modificarea regimului fiscal. Prin modificarea regimului fiscal se înţeleg nu doar modificările legislative, ci şi schimbarea destinaţiei utilizării mărfurilor la discreţia contribuabilului (pentru livrările impozabile sau scutite). Această precizare nu a fost inclusă în redacţia actuală a CF, din care motiv au fost solicitate explicaţii de la Ministerul Finanţelor. Răspunsul este publicat în prezentul număr al revistei. Pornind de la redacţia actuală a CF, Ministerul Finanţelor afirmă că schimbarea regimului fiscal se efectuează doar în cazul modificării legislaţiei2.
Pe de o parte, CF actual nu explică noţiunea de modificare a regimului fiscal, de aceea nu există temeiuri de a limita în anul 2017 situaţiile în urma cărora este necesară ajustarea sumelor de trecere în cont a TVA. Pe de altă parte, poziţia Ministerului Finanţelor nu va da posibilitate controlorilor fiscali de a cere excluderea TVA din cont aferente stocurilor utilizate pentru livrările scutite (dacă acestea din start erau destinate livrărilor impozabile şi TVA a fost trecută în cont la procurarea acestora).
Ministerul Finanţelor a pregătit un pachet de modificări în SNC3, unele avînd un caracter principial4. Astfel, se vor modifica formatele situaţiilor financiare, va fi abrogat SNC „Investiţii imobiliare” (prevederile acestuia vor fi incluse în SNC „Imobilizări necorporale şi corporale”), vor fi eliminate metodele alternative de recunoaştere şi evaluare a elementelor contabile, care nu se conţin în Directiva 2013/34/UE, uzura OMVSD se va calcula în mărime de 100 % din valoarea uzurabilă la transmiterea în exploatare, va fi reintrodusă metoda LIFO de evaluare curentă a stocurilor. Particularităţile aplicării standardelor modificate vor fi examinate în revista noastră după publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Noua dare de seamă care, începînd cu anul următor, va comasa dările de seamă privind salariul se va numi IPC-18, şi nu FSIC-16. Proiectul dării de seamă şi al instrucţiunii de completare a acesteia poate fi găsit pe paginile web oficiale5. Noul formular IPC-18 se deosebeşte de predecesorul său FSIC-16 atît după formă, cît şi după structură. Darea de seamă constă din cîteva tabele, într-un tabel actualul formular IRV‑14 este comasat cu MED-08, alte două tabele înlocuiesc BASS şi REV-5. Încă un tabel este nou, în acesta se vor reflecta informaţiile privind începutul şi sfîrşitul raporturilor de muncă. IPC-18, spre deosebire de proiectul anterior, nu conţine informaţia pentru activarea/dezactivarea poliţelor medicale. Prima perioadă pentru care se va prezenta noua dare de seamă va fi luna ianuarie 2018.
De la începutul anului curent, nu se limitează veniturile angajaţilor la reţinerea contribuţiilor de ASSO, cu toate că mărimea maximă a indemnizaţiilor continuă să fie limitată. S-a decis să fie eliminată această inechitate – începînd cu anul viitor, contribuţiile de ASSO iarăşi se vor calcula doar din veniturile ce nu depăşesc cinci salarii medii lunare prognozate pe economie, înmulţite cu numărul de luni în care angajatul a obţinut venituri6.
S-a schimbat modul de examinare a cauzelor contravenţionale de către SFS. Anterior, aveau împuterniciri de a examina şi aplica sancţiuni şefii inspectoratelor fiscale de stat şi adjuncţii lor. De acum înainte, procedurile privind cauzele contravenţionale vor fi efectuate de către angajaţii SFS7.
Au fost modificate consecinţele virării cu întîrziere a mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcţii. Anterior, pentru această încălcare se aplicau şi sancţiuni, şi majorări de întîrziere în conformitate cu CF, de acum înainte – doar majorări de întîrziere8.
După actualizarea ordinară a Bazei generalizate a practicii fiscale (răspunsul 28.15.49)9, s-a determinat momentul în care urmează a fi eliberate facturile fiscale pentru diferenţele de sumă în cazul în care cumpărătorul achită în rate marfa procurată. S-a stabilit că factura fiscală de corectare se eliberează o singură dată – la data ultimei achitări în baza art. 1171 alin. (12) din CF.
Codul muncii a suferit unele schimbări10. Au obţinut garanţii suplimentare lucrătorii cu ziua sau săptămîna de muncă parţială, precum şi angajaţii întreprinderilor în proces de reorganizare, schimb al proprietarului sau al formei de proprietate. A fost eliminată restricţia de a nu atrage femeile care au născut de curînd la munca de noapte, munca suplimentară, în zilele de odihnă şi de sărbătoare. S-a precizat că ordinul de eliberare din serviciu a angajatului care a absentat nemotivat poate să nu fie adus la cunoştinţa acestuia, adică pe ordin nu este obligatorie semnătura angajatului concediat.
Este publicat Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 118/2017 prin care s-a aprobat formularul tipizat al facturii fiscale şi Instrucţiunea privind completarea acestuia11. Colaboratorii fiscali atribuie la plusurile implementării formularului unic cu regim special faptul că, începînd cu data de 28 octombrie, posibilitatea refacturării cheltuielilor compensate prin factura fiscală va apărea şi la neplătitorii de TVA. Conform explicaţiilor colaboratorilor SFS, în cazul cînd contribuabilii au în stocuri „facturi” în care sînt indicate seriile şi numerele, primite pînă la intrarea în vigoare a OMF nr. 118/2017 pentru a fi tipărite de sine stătător, acestea pot fi utilizate şi după 28 octombrie 2017.
Au fost introduse modificări în Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova12. Începînd cu data de 22 septembrie, la delegarea în ţări străine, data trecerii hotarelor se va determina conform documentelor de călătorie, dar nu potrivit însemnărilor efectuate în paşaport la punctele de trecere şi control la frontieră. La delegarea unei persoane în două şi mai multe ţări, diurna pentru ziua deplasării dintr-o ţară în alta se plăteşte în mărime de 50 % în valută străină (dar nu de 100 %), conform plafonului stabilit pentru fiecare ţară (dar nu în conformitate cu normele ţării în care se deplasează delegatul). S-au majorat normele diurnelor şi plafoanele de cazare pe categorii a persoanelor delegate în hotarele Republicii Moldova.
Dragi prieteni! Pe parcursul celor 22 ani de existenţă, revista noastră a fost cu adevărat cartea de căpătîi pentru contabili, promotorul reformelor în domeniul contabilităţii şi fiscalităţii, consultantul de încredere în activitatea cotidiană.
Noi vom depune şi în continuare eforturi pentru a răspunde aşteptărilor Dvs.: vom spori valoarea practică a materialelor publicate, vom analiza critic actele normative şi vom propune soluţii optime, vom îmbunătăţi funcţionalitatea paginii web www.contabilitate.md.
Pînă la 1 noiembrie, Vă oferim posibilitatea să perfectaţi abonamentul pe anul 2018 la revista „Contabilitate şi audit” la preţurile anului curent.
Vă mulţumim pentru colaborare!
1 http://mf.gov.md/sites/default/files/sites/default/files/atasamente/comunicate/Sinteza%20rezultatelor%20examin%C4%83rii%20propunerilor%20%C5%9Fi%20obiec%C8%9Biilor.doc
2 Vezi p. 119.
3 http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=4450
4 Comentariile la proiectul modificărilor SNC sînt expuse în prezentul număr al revistei (vezi p. 10-13).
5 http://particip.gov.md/proiectview.php?l=ro&idd=4484
http://www.fisc.md/Proiecte_de_acte_legislative_normative.aspx
6 http://particip.gov.md/public/documente/139/ro_4487_proiect-489.pdf
7 Modificările în Codul contravenţional au fost introduse prin Legea nr. 178/2017 (МО nr. 301–315 din 18.08.2017).
8 Legea nr. 721/1996 modificată prin Legea nr. 178/2017 (МО nr. 301–315 din 18.08.2017).
9 Vezi p. 105.
10 Legea nr. 155/2017 (MO nr. 316–321 din 25.08.2017).
11 Vezi p. 107.
12 Vezi p. 117.