privind aplicarea impozitului pe venit din activitatea operaţională la înstrăinarea unui imobil

ÎNTREBARE: Entitatea aplică regimul fiscal al agenţilor economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Se va aplica impozitul pe venit din activitatea operaţională asupra veniturilor obţinute de către entitate în urma înstrăinării unui imobil sau nu?

 

RĂSPUNS: În conformitate cu art. 542 alin. (1) din CF, obiect al impunerii este venitul din activitatea operaţională obţinut în perioada fiscală de declarare. CF nu conţine noţiunea de activitate operaţională, de aceea vom face referinţă la reglementările contabile.

 

Potrivit prevederilor pct. 5 din SNC ,,Cheltuieli”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 118 din 06.08.2013, activitatea operaţională constituie totalitatea operaţiunilor economice aferente activităţilor principale ale entităţii, precum şi activităţilor conexe acestora, iar alte activităţi – ansamblul faptelor economice care nu se atribuie la activitatea operaţională a entităţii.

 

Veniturile şi cheltuielile se reflectă în Situaţia de profit şi pierdere care se întocmeşte în conformitate cu prevederile SNC ,,Prezentarea situaţiilor financiare”, aprobat prin ordinul sus-menţionat.

 

Potrivit pct. 85 din SNC ,,Prezentarea situaţiilor financiare”, suma veniturilor din vînzări, obţinute în cadrul activităţii operaţionale, se reflectă în rîndul 010 „Venituri din vînzări” din Situaţia de profit şi pierdere , care include veniturile din:

1) vînzarea produselor/mărfurilor;

2) prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor;

3) contracte de construcţie;

4) contracte de leasing operaţional şi financiar (arendă, locaţiune);

5) dividende, participaţii şi/sau dobînzi, care pentru entitate reprezintă activitate operaţională.

 

Totodată, conform pct. 88 din SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”, în rîndul 040 „Alte venituri din activitatea operaţională” se reflectă veniturile:

1) din ieşirea altor active circulante;

2) sub formă de amenzi, penalităţi şi alte sancţiuni;

3) din recuperarea prejudiciului material cauzat entităţii;

4) din decontarea datoriilor cu termen de prescripţie expirat;

5) din subvenţii şi/sau utilizarea mijloacelor cu destinaţie specială;

6) din plusurile de active constatate la inventariere;

7) din alte operaţiuni aferente activităţii operaţionale.

 

În ceea ce priveşte veniturile obţinute din vînzarea imobilizărilor corporale este de menţionat că, în baza prevederilor pct. 93 din SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”, acestea reprezintă venituri aferente activelor imobilizate, care se reflectă în componenţa veniturilor din alte activităţi.

 

În contextul celor menţionate, atribuirea veniturilor obţinute din înstrăinarea bunurilor imobile la activitatea operaţională sau la alte activităţi se va efectua în funcţie de specificul activităţii entităţii.

 

Astfel, în cazul în care în componenţa genurilor principale de activitate ale entităţii menţionate în întrebare intră tranzacţiile imobiliare, veniturile obţinute în urma înstrăinării bunului imobil se vor atribui la veniturile din vînzări şi se vor impozita cu impozitul pe venit din activitatea operaţională.

 

În cazul în care genurile principale de activitate ale entităţii respective nu includ tranzacţiile imobiliare, veniturile aferente ieşirii bunurilor imobile nu vor constitui obiect al impunerii cu impozitul pe venit din activitatea operaţională.