Începem implementarea Legii contabilităţii şi raportării financiare
Legea contabilităţii şi raportării financiare nr. 287/2017 va intra în vigoare de la 01.01.2019. Măsurile de importanţă majoră aferente implementării acesteia sunt examinate în prezentul număr al revistei1. La prezentarea situaţiilor financiare pentru anul 2019, multe entităţi vor putea utiliza situaţiile financiare prescurtate, şi anume: bilanţul prescurtat, situaţia de profit şi pierdere prescurtată şi nota explicativă. În acest scop, SNC „Prezentarea situaţiilor financiare” a fost completat cu prevederile respective2.
Este aprobat noul mod de calculare a amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale
Au fost publicate modificările operate în Regulamentul privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin HG nr. 289/2007, care explică modul de aplicare a noii metode de calculare a amortizării, introduse prin art. 261 din CF, utilizarea căreia în anul 2018 a fost benevolă, iar, începând cu 01.01.2019, va deveni obligatorie. O atenţie deosebită merită prevederile privind modul de determinare a bazei valorice a mijloacelor fixe în legătură cu trecerea la metoda nouă.
Explicaţiile corespunzătoare în baza unor exemple concrete vor fi prezentate în revista „Contabilitate şi audit”, 2019, nr. 2.
Prevederi noi în legislaţia fiscală
Au fost operate modificări noi în legislaţia fiscală.
► Conform Legii nr. 229/20183:
♦ se abrogă cerinţa privind caracterul exclusiv al activităţii de cazare şi alimentaţie publică pentru aplicarea cotei reduse a TVA în mărime de 10 %4;
♦ se transferă pentru 1 iulie 2019 termenul de utilizare obligatorie a facturilor fiscale electronice (e-facturilor) la efectuarea livrărilor impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării. Această cerinţă nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, precum şi pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale;
♦ se permite deducerea integrală a cheltuielilor aferente reparaţiei mijloacelor de transport proprii utilizate la prestarea serviciilor de transport rutier de persoane în regim de taxi. În acest context, nu este clar de ce norma în cauză a fost prevăzută de art. 261 din CF, care şi aşa admite deducerea cheltuielilor aferente reparaţiei în mărime de 100 % în conformitate cu SNC;
♦ din cheltuielile pentru transportul, hrana, studiile profesionale şi asigurarea suplimentară de asistenţă medicală ale angajatului, suportate de angajator în anul 2018, nu se vor calcula contribuţii de ASSO şi prime de AOAM;
♦ se echivalează cu veniturile salariale orice plăţi efectuate în perioada ianuarie–iulie 2018 angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii. Respectiv, asupra acestor plăţi nu se vor aplica suplimentar impozitul pe venit, contribuţiile de ASSO şi primele de AOAM;
♦ dacă comercianţii independenţi îşi încetează activitatea pe parcursul perioadei fiscale, impozitul pe venit pentru astfel de contribuibili se calculează în mărime de
1 % din venitul aferent activităţii independente, dar nu mai puţin de 250 de lei pentru fiecare lună în care a fost desfăşurată o astfel de activitate.
► Potrivit Legii nr. 302/20185:
♦ se pune în aplicare un nou tip de document primar – avizul de însoţire a mărfurilor (art. 1171 alin. (11) şi (13) din CF). Acesta poate fi întocmit în cursul lunii în locul facturii fiscale în următoarele cazuri:
- la livrarea mărfurilor valoarea impozabilă a cărora se formează în momentul primirii acestora de către cumpărător ca rezultat al determinării calităţii, masei şi calităţilor lor de consum;
- la transportarea oricăror tipuri de mărfuri de la furnizor la cumpărător.
A fost explicat modul de selectare a agenţilor economici obligaţi de a utiliza e-factura
În vederea executării prevederilor art. 117 alin. (11) din CF, au fost stabilite criteriile de selectare a agenţilor economici pasibili a fi incluşi în lista agenţilor economici obligaţi de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura) la efectuarea livrării impozabile pe teritoriul ţării6. Lista aprobată se publică pe pagina web oficială www.sfs.md, la compartimentul „Contribuabili”, iar contribuabilul va fi notificat prin intermediul mesajului remis la poşta electronică despre includerea în listă. Vă atenţionăm asupra faptului că furnizorii trebuie să urmărească modificările în lista nominalizată, deoarece obligativitatea utilizării doar a facturilor fiscale electronice pentru documentarea tranzacţiilor survine în termen de trei zile calendaristice din data includerii lor în listă. Cumpărătorii, de asemenea, trebuie să fie precauţi şi să nu accepte facturi fiscale pe hârtie (în afară de cele generate în sistemul e-Factura) de la furnizorii obligaţi de a utiliza factura fiscală electronică. În caz contrar, ei pierd dreptul la deducerea TVA aferentă procurărilor care nu au fost documentate prin e-factura (art. 102 alin. (18) din CF). În astfel de situaţie ar fi fost oportună nu transpunerea responsabilităţii asupra cumpărătorilor, ci lipsirea de către SFS a furnizorilor de dreptul de a elibera facturi fiscale pe hârtie prin retragerea de la ei a formularelor neutilizate.
Au fost operate modificări în Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999
Începând cu 1 ianuarie 2019, categoriile de plătitori şi de asiguraţi, cotele şi termenele de virare a contribuţiilor de ASSO, lista funcţiilor personalului din aviaţia civilă ale cărui condiţii de muncă se încadrează în condiţii speciale, precum şi tipurile de drepturi şi de venituri din care nu se calculează contribuţii de ASSO vor fi stabilite nu în legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ci în anexele nr. 1, 2 şi 3 la Legea nr. 489/1999. În acest caz, mărimea contribuţiilor de ASSO în sumă fixă anuală (taxa fixă anuală) se va aproba anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat7.
Privind transferul zilelor de odihnă în anul 2019
În anul 2019, zilele de 30 aprilie, 10 mai şi 26 august sunt declarate zile de odihnă, iar zilele de 13 aprilie, 18 mai şi 17 august – zile lucrătoare8.
* * *
Dragi cititori,
Vă adresăm cele mai sincere felicitări cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Fie ca în Noul an să Vă însoţească norocul, realizările profesionale impresionante, noile victorii şi performanţe. Vă urăm sănătate, fericire şi bunăstare!
Sperăm că în anul 2019 revista noastră va rămâne un suport de încredere în activitatea Dvs. deloc uşoară şi vom continua colaborarea fructuoasă!
Crăciun fericit!
LA MULŢI ANI!
1 Vezi p. 13.
2 Ordinul MF nr. 194/2018 (MO nr. 467 – 479/14.12.2018).
3 MO nr. 441 – 447/30.11.2018.
4 Vezi p. 28.
5 MO nr. 462 – 466/12.12.2018.
6 Vezi p. 114.
7 Legea nr. 211/2018 (MO nr. 448 – 460/07.12.2018).
8 HG nr. 1163/2018 (MO nr. 441 – 447/30.11.2018).