Proiectul Regulamentului privind modul de inventariere a bunurilor transmise sau care urmau a fi transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole este propus pentru consultări publice de către autorul documentului – Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru. Acesta urmează a fi aprobat prin hotărâre de Guvern și va stabili procedura de inventariere a respectivelor bunuri, de determinare a hotarului terenului aferent construcției inventariate, precum și cazurile de transmitere a acestora (total sau partial) în proprietatea autorităților publice locale.
Rezultatele inventarierii vor fi supuse dezbaterilor publice, care includ:
- publicarea documentației de inventariere (listele bunurilor cu planurile geometrice);
- depunerea contestaţiilor;
- soluționarea contestaţiilor.
În rezultatul examinării tuturor contestațiilor, lista patrimoniului ce urmează a fi înregistrat cu drept de proprietate după AAPL va fi prezentată organului cadastral teritorial în a cărui rază de acţiune se află bunul imobil cu anexarea deciziei consiliului local cu privire la aprobarea listelor bunurilor transmise sau care urmau a fi transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole și planurile geometrice (inclusiv, straturile informaționale Terenuri și Clădiri, în format digital).
Înregistrarea bunurilor imobile şi drepturilor asupra lor, se efectuează din contul bugetului autorităţii publice locale.
Regulamentul urmează să asigure autoritățile publice locale cu cadrul normativ necesar executării în termen a inventarierii și înregistrării bunurilor imobile și de infrastructură tehnico-edilitară, se menționează în nota proiectului.