Controalele planificate la rezidenții ZEL și PI
08.02.2024

În Planul controalelor asupra activității rezidenților zonelor economice libere pentru anul 2024 sunt incluși 36 entități, iar în Graficul controalelor de stat asupra activității rezidenților parcurilor industriale pentru anul 2024 – 9 agenți economici.

 

În cadrul ședinței de ieri, 7 februarie, Cabinetul de miniștri a votat două hotărâri, prin care au fost aprobate listele rezidenților ZEL (Hotărârea Guvernului nr.98) și ai parcurilor industriale (Hotărârea Guvernului nr. 99) ce vor fi supuși verificărilor în anul curent.

 

Astfel, în baza analizei gradului de risc, marea majoritate a controalelor ce urmează a fi efectuate în cadrul ZEL vizează respectarea de către întreprinderi a prevederilor actelor normative din domeniul protecției mediului și statutul de exportator aprobat pentru perioada 2021-2023.

 

Din numărul total de 120 întreprinderi ce activează în cadrul PI, controlul va fi desfășurat doar la cei nouă rezidenții care au fost incluși în planul comun de control al autorităților responsabile (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul de Stat al Muncii, Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor).  Controalele sunt planificate și vor fi efectuate de comun la același rezident al PI.

 

Ambele acte sunt publicate în MO de astăzi, 8 februarie.