Începând cu 1 martie 2024, producătorii agricoli vor putea accesa un credit de urgență în valoare de până la 500 mii lei, cu o garanție de 90% din partea statului, pentru a putea începe lucrările de primăvară. La prima etapă, creditul va fi oferit pe o perioadă de până la 18 luni de acordare inițială și șase luni de grațiere de plată cu acoperirea dobânzii de până la 7%, ce va fi achitată de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Declarația aparține prim-ministrului Dorin Recean și a fost făcută în cadrul ședinței de ieri cu producătorii de cereale.
Mijloacele financiare vor putea fi utilizate pentru procurarea motorinei, fertilizanților, semințelor etc. pentru efectuarea lucrărilor în câmp din perioada următoare.
Creditul Agricol de Urgență este o soluție imediată oferită de Guvern și este un sprijin real oferit de stat pentru ca agricultorii să poată începe sezonul agricol.