În cazul dezacordului cu decizia pe care Serviciul Fiscal de Stat a emis-o pe marginea contestației, contribuabilul este în drept să se adreseze în instanța de judecată competentă, prevede proiectul ordinului privire la modificarea unor ordine ale SFS ce vizează contestarea deciziei autorității sau acţiunii funcţionarului fiscal. Documentul este propus pentru consultări publice, care vor dura până la 25 februarie.
Scopul proiectului este ajustarea modului de contestare cu normele stabilite în Codul fiscal. Astfel, modificări vor fi operate în prevederile:
- Ordinului IFPS nr. 611/2015, prin care a fost aprobat Ghidul cu privire la procedurile de sigilare şi desigilare;
- Ordinului IFPS nr. 379/2017 privind aprobarea formularelor cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligației fiscal (anexele 1-14; 2, 4, 5 și 7);
- Ordinului SFS nr. 665/2018, prin care a fost aprobat Regulamentul privind funcționarea posturilor fiscale.
Proiectul a fost elaborat în contextul modificărilor efectuate prin Legea nr. 212/2023. Amintim, Codul fiscal a fost completat cu art. 2671 - 2673, care reglementează termenul și modul de depunere a contestației, precum și de examinare a acesteia.