Obligativitatea identificării vehiculului pentru prestarea serviciilor transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia, la eliberarea copiei certificatului de înmatriculare și radierea acestuia din evidență este exclusă. În MO din 21 martie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.201 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1047/1999 cu privire la reorganizarea Sistemului informațional automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării a autovehiculelor şi remorcilor acestora.
Potrivit noilor prevederi, înmatricularea, cu excepția celei provizorii pentru probe, și eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta se va efectua numai pentru autovehiculele şi remorcile identificate şi verificate de către un expert în identificarea vehiculelor. Scopul acestor acțiuni este atestarea faptului că principalele elemente de identificare ale vehiculului (numărul caroseriei, numărul șasiului și numărul motorului) sunt originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate; a identității vehiculului în raport cu datele menționate în certificatul de înmatriculare și că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autoritățile competente din ţara de provenienţă, este autentic (numai pentru vehiculele prezentate pentru prima înmatriculare în RM).
Astfel, prezentarea vehiculului pentru înmatriculare nu va fi obligatorie, respectivele date urmează a fi indicate în raportul de identificare a vehiculului. Acestea vor rămâne valabile timp de 30 de zile lucrătoare (la momentul de față – doar 5 zile), iar la expirarea acestui termen vehiculul va fi supus identificării repetate.
Încă o modificare vizează transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul. Aceasta va fi asigurată în cazul în care cererea noului proprietar depusă personal sau prin reprezentant desemnat fie prin procură, fie prin împuternicire de reprezentare ce se conține în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice. Totodată, accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins, iar un șir de acte nu vor mai fi obligatorii.
Noile prevederi vor fi puse în aplicare începând cu 21 aprilie 2024.