Republica Moldova a devenit membră a BEPS
29.05.2024

Pe data de 27 mai 2024 Republica Moldova a devenit oficial membră a Cadrului Incluziv al BEPS (Base Erosion Profit Shifting = Erodarea Bazei și Transferul Profitului), cea mai mare și importantă structură la nivel internațional pe domeniul fiscal care reunește peste 140 țări membre și are ca scop dezvoltarea mecanismelor de combatere a evaziunii fiscale, îmbunătățirea normelor fiscale și asigurarea unui mediu fiscal transparent, informează Serviciul Fiscal de Stat.
 

Totodată, în perioada 28 – 30 mai 2024, reprezentanți ai uutorității fiscale și Ministerului Finanțelor participă online la ședința plenară a Cadrului Incluziv BEPS, unde se prezintă principalele realizări și constrângeri pe plan internațional cu referire la standardele minime ale BEPS și alte subiecte relaționate cu toate cele 15 acțiuni BEPS dezvoltate de OCDE.
 

Directorul SFS,  Olga Golban, a mulțumit pentru oportunitatea de a participa la această sesiune și a exprimat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a implementa standardele internaționale în materie fiscală, cum ar fi schimbul automat de informații privind conturile financiare, prețurile de transfer și acțiunile BEPS.
 

Participarea în cadrul acestei structuri va permite preluarea și implementarea celor mai importante reguli internaționale care să limiteze evaziunea fiscală și practicile fiscale abuzive și permite mobilizarea veniturilor și menținerea unui mediu fiscal transparent, echitabil și propice pentru dezvoltarea economică durabilă a țării.
 

Mai multe detalii cu referire la Cadrul Incluziv BEPS și activitățile conexe pot fi găsite aici.