Din 27 mai 2024, data punerii în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.229/2024, avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs au fost excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special, reiterează Serviciul Fiscal de Stat.
Astfel, pentru documentarea operațiunii de consum de combustibil și de utilizare a mijloacelor de transport, contribuabili sunt în drept să utilizeze formulare de documente contabile aprobate de conducerea contribuabilului, conform necesităților proprii.
Totodată, autoritatea fiscală informează contribuabilii despre posibilitatea procurării foilor de parcurs în limita stocului disponibil, care constituie: 68 874 unități de formulare tipizate pentru autoturisme, 8 822 – pentru autobuse și 119 042 – pentru autocamioane. După epuizarea stocului, SFS nu va mai tipări foi de parcurs.
De asemenea, conform art. 1171 din Codul fiscal, la transportarea mărfurilor furnizorul are dreptul să emită avize de însoțire a mărfurilor, cu eliberarea ulterioară a facturii fiscale în baza avizelor emise, până la sfârșitul perioadei fiscale în care au fost emise avizele respective.
În cazul utilizării facturii fiscale electronice (e-Factura), furnizorul o eliberează în termen ce nu poate depăși 10 zile calendaristice ale lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin avizele respective.
Contribuabilii pot utiliza stocul disponibil de avize de însoțire a mărfurilor până la efectuarea modificărilor la art. 1171 din Codul fiscal, menționează SFS.