Dividendele vs cota de participare în SRL
21.04.2023

Noțiunea de dividend, expusă în art.12 din Codul fiscal, urmează a fi modificată în contextul elaborării și înaintării pentru consultări publice a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (reglementarea relațiilor între asociații/fondatorii societăților comerciale), numit și „Reforma SRL”.

 

Potrivit documentului, dividend reprezintă venit sau o parte de venit obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social sau în alt mod, stabilit în actul constitutiv, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic. 

 

Respectiv, noile prevederi vor stabili dreptul SRL de repartizare a dividendelor contrar cotei de participare a asociatului în capitalul social al entității.

 

Reiterăm, modificările ce vor fi operate în Legea nr.135/2007 privind societățile cu răspundere limitată precizează că cota-parte din profitul net distribuit asociatului constituie dividend. Totodată, SRL distribuie profitul net și plătește dividende anuale sau intermediare (trimestriale sau semestriale). Plata dividendelor intermediare se efectuează în temeiul situaţiilor financiare interimare din care rezultă suficiența fondurilor disponibile. Cuantumul dividendelor anuale/intermediare nu poate depăşi cuantumul profitului net de la sfârşitul perioadei de gestiune majorat cu profitul nerepartizat al anilor precedenţi, diminuat cu pierderile anilor precedenţi şi sumele depuse în capitalul de rezervă. Dividendele anuale pot avea un cuantum nu mai mic decât dividendele intermediare aprobate.

 

Suplimentar, legea va fi suplinită cu prevederea că, în cazul în care dividendele nu au fost primite de asociat din vina sa în decurs de 3 ani de la data expirării termenului de plată a dividendelor comunicat anterior, acestea se vor trece la venitul societăţii şi nu vor putea fi revendicate.