Portalul plăților întârziate: reglementarea executării obligațiilor de plată
03.07.2024

Serviciul Fiscal de Stat creează și gestionează portalul plăților întârziate, destinat raportării și monitorizării facturilor neplătite și identificării creditorilor rău-platnici, prevede proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile contractante.

 

Documentul este elaborat și propus pentru consultări publice de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

 

Noile reglementări urmăresc scopul de a evita întârzierile  în efectuarea plăților, ceea ce va majora lichiditățile agenților economici, competitivitatea și rentabilitatea acestora și va ameliora situația financiară a entităților. Prevederile legii se vor aplica creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani în baza unui contract încheiat între profesioniști sau între profesioniști și o autoritate contractantă, contractul având obiect livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea serviciilor, inclusiv proiectarea și execuția lucrărilor publice, a clădirilor și a lucrărilor în construcții civile.

 

Potrivit proiectului, termenul de plată între profesioniști nu poate depăși 60 de zile, iar între profesioniști și autoritățile contractante – 30 de zile de la primirea facturii sau altui document de plată echivalent. În cazul depășirii termenului stabilit, creditorul poate solicita debitorului despăgubiri, chiar dacă părțile nu au stabilit în contract o clauză penală. Obligația de plată a despăgubirii minime (20 euro) este scadentă de la data la care începe a curge calculul dobânzii legale de întârziere fără a fi necesară o notificare suplimentară în acest sens.

 

Deși aceste prevederi se conțin în Codul civil, în legislația națională lipsește un sistem de monitorizare și evaluare a tranzacțiilor, care urmează a fi dezvoltat în urma implementării noii legi.

 

Proiectul stabilește că, creditorii vor avea posibilitatea să raporteze pe portalul plăților întârziate, în termen de 30 de zile de la data scadenței,  sumele datorate de debitori în baza facturilor emise. Raportarea va include datele de identificare ale creditorului și debitorului; numărul facturii sau a unei alte cereri echivalente de plată, valoarea creanței și data scadenței. Totodată, pe portal va fi publicată și informația despre autoritățile contractante care au admis întârzieri de plată în contractele cu profesioniștii. Pentru dezvoltarea portalului autorii proiectului solicită un termen de doi ani de la data publicării legii.

 

Propunerile și opiniile asupra proiectului pot fi prezentate de părțile interesate până la 10 iulie 2024.