Măsuri pentru revigorarea Programului „Prima casă”
10.07.2024

Ministerul Finanțelor și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului au elaborate proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ,,Prima Casă”. Scopul documentului este revigorarea respectivului program prin facilitarea accesului la finanțare și extinderea listei potențialilor beneficiari. Proiectul este propus pentru consultări publice.

 

Propunerile de modificare a condițiilor de aplicare la „Prima Casă” vizează:

  • majorarea de la 1 mil. lei până la 2,5 mil. lei a valorii maximale a locuințelor procurate în cadrul Programului;
  • excluderea participației proprii inițiale;
  • majorarea de la 50% până la 70% a cotei de garantare a creditelor solicitate pentru procurarea unei locuințe în afara mun. Chișinău
  • diminuarea cu 0,1% a comisionul de garantare care acoperă cheltuielile de administrare a I.P. ODA;
  • majorarea termenului maximal a perioadei de creditare de la 25 până la 30 ani;
  • posibilitatea de aplicare la Program a persoanelor care nu au statut de angajat (liber profesioniști, taximetriști, persoanele din diasporă etc.);
  • acordarea beneficiarilor a dreptului de schimbare a instituției finanțatoare în cazul în care o altă bancă oferă condiții mai avantajoase;
  • dreptul de aplicare repetată la Program în cazul în care beneficiarul deține o locuință cu suprafața de până la 50 m2 și intenționează să procure o locuință mai mare etc.

 

Alte prevederi ale documentului pot fi examinate aici.

 

Notă: De la momentul lansării Programului „Prima casă” în anul 2018 și până în anul 2022, când țara a fost afectată de o criză inflaționistă fără precedent, prin intermediul acestuia au fost procurate teste 8000 locuințe. Ulterior rata de bază a BNM a sporit doar în 6 luni de la 6,5% la 21,5% anual. Ratele dobânzilor la creditele oferite în cadrul Programului au fost majorate de la 7,37% în prima jumătate  a anului 2022 până la 16,67% în semestrul I al anului 2023. Acest fapt practic a blocat solicitarea creditelor în cadrul Programului, pe parcursul anului precedent fiind procurate prin intermediul acestuia doar 60 locuințe.