Licențele pentru importul cerealelor vor fi eliberate până la 31 decembrie 2024
15.07.2024

Legea nr. 170/2024 cu privire la licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase a fost publicată în MO din 12 iulie și a intrat în vigoare, însă prevederile acesteia nu se aplică mărfurilor supuse licenței de import încărcate spre expediere până la data publicării legii. Totodată, importatorii licențiați în condițiile Legii nr. 170/2024  nu au dreptul să comercializeze și/sau să exporte mărfurile importate.

 

Intervențiile în legislație ce au drept scop extinderea termenului de licențiere asupra importului de cereal au fost inițiate având în vedere că, pe 26 iunie 2024, a expirat activitatea Comisiei de licențiere, fiind și măsură de protecție a pieței interne.

 

Potrivit Legii nr. 170/2024,  se va permite importul, până la 31 decembrie 2024, doar în baza licenței1 eliberate de MAIA a mărfurilor de la pozițiile tarifare 1001 - grâu, 1005 - porumb și 1206 - semințe de floarea-soarelui, cu excepția mărfurilor de la următoarele subpoziții din Nomenclatura Combinată a Mărfurilor:

  • 100111 - grâu dur destinat însămânțării;
  • 100119 - altele, destinate însămânțării;
  • 1001 91 - triticum spelta, grâu comun, meslin și altele, destinate însămânțării;
  • 1005 10 - porumb, destinat însămânțării;
  • 1206 00 100 - semințe de floarea-soarelui, destinate însămânțării;
  • 120600910 - semințe de floarea-soarelui decorticate, în coji cu dungi albe sau gri cu specificarea albe, ce nu sunt destinate însămânțării.

 

Licențele vor fi eliberare după examinarea cererilor potențialilor importatori de către o comisie constituită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și ai asociațiilor de profil.

 

Regulamentul cu privire la constituirea, organizarea și funcționarea comisiei urmează a fi aprobat prin ordinul MAIA. Amintim, precedentul Regulament cu privire la organizarea şi funcţionarea Comisiei de licenţiere a importului pentru unele produse de cereale şi seminţe oleaginoase a fost pus în aplicare prin Ordinul nr. 55/2024 al aceluiași minister.

_______________________________

1 Cererea de eliberare a licenței de import poate fi depusă de persoana juridică sau fizică care desfășoară următoarele activități economice:

10.41 Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;

10.61 Fabricarea produselor de morărit;

10.91 Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;

01.4 Creșterea animalelor.