Proiectul Instrucțiunii privind anularea înregistrării ca contribuabil al TVA
23.07.2024

Serviciul Fiscal de Stat propune pentru consultări publice proiectul de ordin cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind anularea înregistrării ca contribuabil al TVA. Propunerile și opiniile părților interesate pot fi prezentate până pe data de 26 iulie 2024.

 

Potrivit proiectului, anularea statutului de plătitor TVA poate fi efectuată atât la inițiativa subiectului impozabil (în cazul suspendării livrărilor supuse TVA), cât și la inițiativa autorității fiscale în cazurile stabilite la art. 113 alin. (2) din Codul fiscal1, procedura fiind realizată prin intemediul SIA „e-Cerere”.

 

Proiectul precizează că, contribuabilul care a înregistrat livrări impozabile cu TVA și/sau scutite cu drept de deducere, precum și import de servicii ce fac obiectul impunerii cu TVA, în valoarea ce depășește 1,2 mil. lei pe parcursul a 12 luni consecutive precedente lunii în care a fost depusă cererea de anulare a statutului de plătitor TVA;  este în procedura de insolvabilitate și deține masă debitoare, care nu este scutită de TVA fără drept de deducere sau deține obiecte ale impunerii cu TVA nu cade sub incidența prevederilor art. 113 alin. (1) din CF.

 

Totodată, SFS va analiza situația contribuabilului din punct de vedere al riscurilor pentru administrarea fiscală, va întocmi actul de control și va emite decizia cu privire la anularea înregistrării în calitate de plătitor de TVA, cu înscrierea ulterioară a informației în SIA „e-Cerere”. În cazul în care se constată că contribuabilul întrunește riscuri pentru administrarea fiscală, SFS va decide asupra oportunității efectuării controlului fiscal. Dacă contribuabilul nu întrunește riscuri pentru administrarea TVA, anularea statutului de plătitor al TVA se va realiza cu inițierea controlului tematic.

 

Proiectul instrucţiunii privind anularea înregistrării ca contribuabil al TVA prevede și modul de semnare a actului de control, de prezentare a dezacordului contribuabilului, acțiunile SFS în cazul în care subiectul prezintă informația neveridică despre sediul său și subdiviziunile sale etc.

 

Alte detalii vor fi prezentate pe măsura promovării proiectului.

_________________________________________

1 Codul fiscal, art. 113 alin. (2):

b) subiectul impunerii nu a prezentat declaraţie privind T.V.A. pentru fiecare perioadă fiscală;

c) informaţia prezentată despre sediul subiectului şi sediul subdiviziunilor acestuia este neveridică;

d) subiectul impunerii aflat în proces de lichidare nu a depus cererea privind anularea înregistrării ca contribuabil al T.V.A în legătură cu lichidarea pînă la începerea controlului fiscal.