Consiliul Municipal Chișinău a aprobat decizia „Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2024”, comunică Primăria Chișinău. Potrivit comunicatului, documentul a fost elaborat ținând cont de prevederile Memorandumului de Înțelegere încheiat între APL Chișinău și Programul USAID, care prevede aplicarea mecanismului de ajustare a cotelor taxelor locale la rata inflației medii pe anul precedent și este utilizat începând cu anul 2021.
„Având în vedere că, în anul 2022, rata inflației a constituit 28,7% și ca să nu punem în situație agenții economici, noi am propus ca această ajustare să fie la nivel de 6%. Pentru bugetul municipal, această ajustare constituie 67 milioane lei”, a precizat Olesea Pșenițchi, șefa Direcției Generale Finanțe.
În baza colectării taxelor locale se planifică încasarea în bugetul municipal a sumei de 387,8 mil. lei, ceea ce reprezintă 5% din totalul veniturilor la buget sau 10,6% din veniturile proprii. Aceeași sumă reprezintă o creștere cu 41,6 mil. lei față de bugetul aprobat pe anul 2023 și cu 26,5 mil. lei comparativ cu bugetul executat pe anul 2023.
Până la momentul actual decizia încă nu a fost publicată, iar proiectul propus pentru consultări publice în luna noiembrie 2023 poate fi consultat aici.
Recomandăm să citiți și SFS: aplicarea cotelor impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024 în orașul Chișinău.