Transmiterea în folosința a bunurulor imobiliare: reglementările vor fi modificate
30.07.2024

În Ordinul SFS nr. 622/2018, prin care au fost aprobate actele necesare1 pentru administrarea fiscală a transmiterii de către persoanele fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, usufruct, superficie) a proprietății imobiliare, vor fi operate modificări. 

 

Serviciul Fiscal de Stat anunță persoanele interesate despre inițierea elaborării proiectului și solicită prezentarea opiniilor și propunerilor2 până la data de 6 august 2024.

 

Amintim, art. 901 alin. 34) din Codul fiscal stabilește că, subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea lunară a contractului. Persoanele menţionate sunt obligate, în termen de 7 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la Serviciul Fiscal de Stat. Acest impozit se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de SFS.

 

Dacă proprietatea imobiliară a fost transmisă în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) după data de 25, termenul de plată în această lună va fi data de 25 a lunii următoare lunii transmiterii în posesie şi/sau în folosinţă a bunului imobil.

 

În cazul neînregistrării contractului de locaţiune, arendă, uzufruct, superficie privind proprietatea imobiliară şi al neachitării impozitului din venitul obţinut, Serviciul Fiscal de Stat va estima venitul persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prin metode şi surse indirecte, în conformitate cu prevederile art.189 şi 225.

_________________________________________________

 

1 Anexele la Ordinul SFS nr. 622/2018:

1) Regulamentul privind particularităţile administrării prevederilor art.901 alin.(34) din Codul fiscal (Anexa nr.1);

2) Modelul Declarației-Cerere privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, usufruct, superficie) a proprietății imobiliare (Anexa nr. 2);

3) Modelul Confirmării privind înregistrarea contractelor de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare (Anexa nr.3);

4) Modelul Notei privind cuantumul impozitului lunar din suma contractului care urmează a fi plătit (Anexa nr. 4);

5) Modelul Recipisei privind respingerea Declarației-Cererii privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare (Anexa nr. 5);

6) Modelul Declarației privind rezoluțiunea contractului de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare 

 

2 e-mail: irma.zurabisvili(at)sfs.md și/sau  victoria.cerlinca(at)sfs.md.