În perioada ianuarie-iunie 2024 în Republica Moldova au fost eliberate 1576 de autorizații de construire, în descreștere cu 1,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, comunică Biroul Național de Statistică.
Din numărul total al autorizațiilor, 1088 sunt eliberate pentru clădiri rezidențiale, cu 0,9% mai mult față desemestrul I/2023, și 488 – pentru clădiri nerezidențiale, în descreștere cu 6,2%.
În profil regional, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențialea sporit în regiunea Centru (cu 77 autorizații), UTA Găgăuzia (cu 9 unități), regiunea Nord (cu 6 autorizații mai mult). În regiunea Sud numărul autorizațiilor eliberate este mai mare cu un singur act, iar în mun. Chișinău numărul acestora s-a diminuat cu 83 autorizații (sau 16,4%).
În cazul clădirilor nerezidențiale, numărul autorizațiilor de construire este mai mare doar în regiunea Centru (cu 27), micșorându-se în celelalte regiuni: Nord – cu 1 autorizație, Sud și mun. Chișinău – cu câte 6 autorizații, în UTA Găgăuzia – cu 46.
Potrivit BNS, numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri în mediu rural este în creștere cu 3,1%, iar în mediul urban s-a diminuat cu 7,2%.
În perioada ianuarie-iunie 2023 au fost eliberate per total 1059 autorizații de construire, în anul 2022 numărul acestora a constituit 1609, iar în anul 2021 pentru clădirile de toate tipurile au fost eliberate 1844 autorizații.