Ministerul Finanțelor a publicat comunicatul privind plasarea primei emisiuni a VMS prin intermediul platformei electronice „Programul de vânzare directă a valorilor mobiliare de stat persoanelor fizice în Republica Moldova” (eVMS).
Potrivit acestuia, în perioada 16-25 septembrie 2025 persoanele fizice care dispun de un cont într-o bancă comercială din Republica Moldova, dețin o semnătură electronica și s-au înregistrat pe platforma eVMS.md au posibilitatea de a procura obligațiuni de stat cu dobândă anuală fixă, care constituie 6% de la valoarea nominală.
Volumul indicative al emisiunii este de 50 mil. lei, iar valoarea nominal a unei obligațiuni constituie 100 lei. Termenul de circulație al acestor VMS va fi de doi ani de la data decontării (26 septembrie 2024). Achitarea dobânzilor va avea loc o dată la șase luni (respectiv, la 26 martie și 26 septembrie 2025 și 26 martie și 26 septembrie 2026).
Posibilitatea de înstrăinare sau de răscumpărare înainte de data scadenței nu este prevăzută.
Menționăm, astăzi, 11 septembrie, va avea loc licitația de plasare a obligațiunilor de stat, ofertele de cumpărare a acestora fiind recepţionate de Banca Naţională a Moldovei de la dealerii primari autorizați. Termenul de circulație al acestor OS este de 5 ani, iar rata fixă anuală a dobânzii – 5,7%.
Amintim, potrivit modificărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr. 214/2024, art. 20 a fost completat cu lit. z20, potrivit căreia începând cu 15 august 2024 veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale sunt neimpozabile. Totodată, prin legea prenotată au fost abrogate prevederile alin. (38) al art. 901, care stabileau obligația Ministerului Finanțelor și a dealerilor primari de reţinere a impozitului în mărime de 6% din veniturile sub formă de dobânzi de la valorile mobiliare de stat obţinute de către persoanele fizice.