VEN12: reflectarea prevederilor Legii nr. 214/2024
17.09.2024
În Ordinul nr. 153/2018 privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici (forma VEN12) vor fi operate modificări. Procesul de elaborare a proiectului de ordin cu privire la modificarea formularului este anunțat de Ministerul Finanțelor.
Respectiv, autoritatea invită toate părțile interesate să prezinte până pe data de 21 septembrie 2024 propuneri și sugestii la adresa electronică diana.rusu(at)sfs.md.
Amintim, prin Legea nr. 214/2024 (politica fiscal și vamală pentru anul 2025) au fost aprobate unele prevederi noi la capitolul impozit pe venit, inclusiv ce vizează:
- facilitățile fiscale pentru întreprinderile din industria prelucrătoare beneficiare ale schemei de ajutor de stat regional pentru investiții;
- plățile impozabile și neimpozabile efectuate în folosul angajaților și dreptul de deducere al acestora;
- veniturile din tranzacțiile cu fondatorii și alte părți interdependente;
- întreprinderile mici și mijlocii;
- modul de aplicare a prețurilor de transfer;
- precizarea momentului nașterii obligației fiscal la aplicarea prevederilor art. 87 alin. (11) din CF etc.