Pentru examinarea recomandărilor formulate de către Comisia Europeană pe chestionarele completate de Republica Moldova în contextul acordării statutului de țară candidată pentru aderare la UE și necesității completării chestionarului de extindere pe subiectul ce ține de control financiar, Ministerul Finanțelor a organizat prima ședință a Grupului de lucru (GL) nr. 32 „Control financiar”. La eveniment au participat reprezentanții Ministerului și cei ai autorităților naționale, membrii desemnați ai grupului de lucru.
Chestionarul va reflecta situația actualizată din Republica Moldova față de actul inițial prezentat în anul precedent și nivelul de pregătire pentru aderare la Uniunea Europeană.
Contribuția GL 32 urmează a fi formulată și definitivată către sfârșitul lunii martie, astfel încât către mijlocul lunii aprilie Republica Moldova să poată expedia informația completă pe toate recomandările.
Pe parcursul săptămânii precedente, Ministerul Finanțelor a mai convocat ședințele altor trei grupuri de lucru, conduse de Minister:
- GL 5 „Achiziții publice”
- GL 17 „Politică economică și monetară” și
- GL 33 “Prevederi financiare și bugetare”.
Ședințele sunt organizate în contextul coordonării de către Ministerul Finanțelor a celor opt grupuri de lucru sectoriale:
- Politică economică și monetară;
- Prevederi financiare și bugetare;
- Libera circulație a capitalului;
- Servicii financiare;
- Fiscalitate;
- Uniunea vamală;
- Control financiar;
- Achiziții.
Componența nominală a grupurilor de lucru este aprobată prin decizia Prim-ministrului.