Ministerul Finanțelor propune abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 657/2019, prin care a fost aprobat Regulamentul privind desfășurarea concursului „Loteria fiscală”. Potrivit autorilor, scopurile pentru care a fost desfășurat concursul (stimularea plăților prin intermediul cardurilor bancare și reducerea tranzacțiilor în numerar) a fost atins.
Amintim, în cadrul Loteriei fiscale se desfășoară patru etape trimestriale și două ediții speciale. Astfel, câștigătorilor concursurilor trimestriale le sunt acordate 175 de premii a câte 1000 lei, iar a celor speciale (la sărbătorile Pascale și cele de iarnă) – 100 de premii în valoare de 1500 lei. Respectiv, bugetul anual al concursului constituie 1 mil. lei. Cheltuielile aferente organizării și desfășurării concursului „Loteria fiscală” se achită din contul alocațiilor aprobate Serviciului Fiscal de Stat în legea bugetară anuală.
Potrivit notei proiectului, ulterior va fi analizată posibilitatea de dezvoltare a unui nou concurs, concentrat pe promovarea Sistemului de Monitorizare Electronică a Vânzărilor (SIA MEV), cu scopul de a spori conformitatea fiscală și transparența în raportarea vânzărilor.