Pentru ajustarea prevederilor Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe1 la cele stabilite de Legea nr. 181/20142, Ministerul Finanțelor a elaborate și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea HG nr.500/1998. Propunerile părților interesate pot fi prezentate până la 30 octombrie 2024.
Ținând cont de faptul că Legea nr. 181/2014 stabilește expres că, sumele provenite din vânzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate în urma demontării şi dezmembrării acestora, precum şi din vânzarea bunurilor materiale, care aparţin autorităţilor/instituţiilor bugetare, se încasează la bugetul de la care acestea se finanţează, prevederile urmează a fi incluse și în Regulamentul prenotat.
Potrivit pct. 12 din Regulament, la momentul de față autorităţile/instituţiile bugetare raportă sumele, obţinute din vînzarea mijloacelor fixe, precum şi în urma demontării anumitor ansambluri (obiecte sau părţi ale mijloacelor fixe, la veniturile bugetului respectiv, iar valoarea materialelor obţinute de la demontarea mijloacelor fixe lăsate pentru cheltuielile instituţiei şi alte necesităţi, se raportă la majorarea finanţării din buget.
Totodată, urmează a fi unificată abordarea casării documentelor de bibliotecă pe suport de hârtie din cadrul bibliotecilor publice din subordinea autorităților publice locale și a celor din bibliotecile publice naționale şi ale instituțiilor de învățământ. Respectiv, ultimele vor fi obligate să elibereze autorizații de casare similar celor din subordinea APL.
_________________________
1 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500/1998
2 Legea finanțelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014