Modul de luare la evidență specială a obligației fiscalе, actualizat
07.11.2024

Astăzi, 7 noiembrie, în MO este publicat Ordinul nr. 535, emis de Serviciul Fiscal de Stat pe data de 1 noiembrie 2024, orin care sunt aprobate modificările la Regulamentul privind modul de stingere prin scădere și luare la evidență specială a obligației fiscale1 . Acestea sunt condiționate de noile prevederi ale Codului fiscal2, precum șe de necesitatea corelării unor norme la reglementările aprobate.

 

De rând cu intervenții redacționale, Ordinul SFS nr. 1108/2015 aduce în concordanță prevederile ce vizează modul de luare la evidență specială a obligațiilor fiscale:

  • ale contribuabililor aflați în proces de lichidare (dizolvare) sau în procedură de insolvabilitate;
  • în cazul existenței ordonanţei privind intentarea cauzei penale pe faptul:

– pseudoactivităţii de întreprinzător;

– evaziunii fiscale a întreprinderilor, a instituţiilor şi a organizaţiilor, a persoanelor care nu practică activitate de întreprinzător;

– insolvabilităţii fictive;

– insolvabilităţii intenţionate;

 

  • completarea Regulamentului cu prevederi noi, potrivit cărora vor fi stabilite:

– data inițială a actului executorului judecătoresc, potrivit căruia perceperea restanței este imposibilă – pentru cazurile3 prevăzute la pct. 30 lit. c);

– data hotărârii instanței de insolvabilitate prin care s-a dispus confirmarea planului de restructurare și încetarea procedurii de restructurare în cazul degrevării contribuabilului de diferența dintre valoarea obligațiilor fiscale pe care acesta le avea înainte de confirmarea planului și mărimea obligațiilor prevăzute în planul procedurii de restructurare, obligațiile fiscale aflate la evidența specială de care contribuabilul a fost degrevat în baza hotărârii instanței de insolvabilitate prin care s-a dispus confirmarea planului de restructurare și încetarea procedurii de restructurare, urmează a fi restabilite cu anulare etc.

 

Documentul poate fi examinat în MO nr. 459-461.

______________________________________________________

1 Aprobat prin Ordinul IFPS nr. 1108/2015

 2 Operate prin Legea nr. 214/2024

3 Pct. 30 lit. c):

c) în cazul apariției necesității expedierii repetate a documentului executoriu, în conformitate cu Codul de executare, sau au fost identificate bunuri pasibile urmăririi, pentru cazurile aferente art.206 alin.(1) lit.d) - obligațiile fiscale se vor restabili în suma integrală cu care au fost luate la evidența specială, urmare a sesizării efectuate de subdiviziunea SFS responsabilă de recuperarea creanțelor.