SFS a modificat perioada de prezentare a unor dări de seamă
08.11.2024
Potrivit Ordinului nr. 533/2024, aprobat de serviciul Fiscal de Stat și publicat în MO din 7 noiembrie, perioada de prezentare a unor dări de seamă trimestriale se modifică.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, vor fi prezentate semestrial:
- Darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13)1. Potrivit Instrucțiunii de completare a formei, termenul de prezentare este de până la data de 25 a lunii imediat următoare semestrului gestionar. Se va prezenta la SFS de contribuabilii – subiecți ai impunerii cu taxe locale. Perioada fiscală se completează cu un cod, care are următoarea structură: P/N/AAAA (unde P – este codul perioadei fiscale care obține valoarea S; N – numărul semestrului; AAAA – anul. Spre exemplu, pentru semestru I al anului 2025 codul perioadei fiscale va avea următoarea structură – S/01/2025);
- Informaţia cu privire la volumul de apă livrată în scopurile specificate la art. 306 lit.b), c), d) şi e) al Codului fiscal2. Agenţii economici prin intermediul cărora se efectuează livrarea apei în scopurile specificate supra o vor prezenta semestrial, până la data de 5 a lunii următoare semestrului de gestiune, subiectului impunerii care extrage şi livrează apă agenţilor economici respectivi;
- Darea de seamă pe taxele pentru resursele naturale (Forma TRN 21)3. Se va prezenta până la data de 25 a lunii imediat următoare semestrului gestionar. Perioada fiscală se completează cu un cod, care are următoarea structură: P/N/AAAA (unde P – este codul perioadei fiscale care obține valoarea S; N – numărul semestrului; AAAA – anul. Spre exemplu, pentru semestru I al anului 2025 codul perioadei fiscale va avea următoarea structură – S/01/2025).
Ordinul SFS nr. 533/2024 poate fi consultat în MO nr. 459-461.
_____________________________________
1 Aprobată prin Ordinul IFPS nr. 1603/2012
2 Aprobată prin Ordinul IFPS nr. 533/2015
3 Aprobată prin Ordinul SFS nr. 376/2020