Susținerea ÎMM: alte criterii de eligibilitate
14.11.2024

După aprobarea prin Hotărârea Guvernului nr. 726/2023 a modificărilor în șapte acte normative1 ce reglementează programele implementate de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), și în anul curent sunt propuse intervenții ce vizează măsurile de susținere a diferitor categorii de antreprenori.

 

Proiectul hotărârii Executivului cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului este elaborat și propus pentru consultări publice de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în comun cu ODA. Scopul documentului este uniformizarea și eficientizarea programelor de stat și eliminarea carențelor constatate în procesul de implementare.

 

Astfel, pentru facilitarea accesului la finanțare sunt propuse:

  • posibilitatea de acoperire a insuficienței de surse proprii ale întreprinderilor din contul creditelor, cu dreptul de a beneficia de o garanție financiară emisă de Fondul de garantare al creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, în baza Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 709/2022 și/sau instrumente de finanțare oferite din mijloacele financiare ale Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM), în baza Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2023;
  • majorarea de la 10% până la 20% din valoarea maximă a grantului pentru procurarea serviciilor/soluțiilor din domeniul IT pentru comerțul electronic;
  • modificarea criteriilor de eligibilitate pentru unele programe (cu ar fi cetățenia Republicii Moldova în cadrul  „Start pentru TINERI” sau deținerea certificatului de formare în domeniul antreprenoriatului, obținut în cadrul programelor de startup implementate de către IP ODA în cadrul „PARE 1+2”; crearea și menținerea a minimum 5 locuri de muncă etc.);
  • diminuarea perioadei de monitorizare a beneficiarilor de la 36 până la 24 de luni de la data prezentării setului complet de acte/informațiilor care confirmă utilizarea resurselor financiare conform destinației etc.

 

Data-limită pentru prezentarea propunerilor și obiecțiilor asupra proiectului expiră la 22 noiembrie 2024.

___________________________________________________

1Hotărârea Guvernului nr. 592/2019 cu privire la aprobarea Programului de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii;

Hotărârea Guvernului nr. 129/2022 cu privire la aprobarea Programului de transformare digitală a întreprinderilor mici și mijlocii;

Hotărârea Guvernului nr. 348/2022 cu privire la aprobarea Programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă”;

Hotărârea Guvernului nr. 515/2022 cu privire la aprobarea Programului de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii;

Hotărârea Guvernului nr. 622/2022 cu privire la aprobarea Programului de atragere a remitențelor în economie “PARE 1+2”;

Hotărârea Guvernului nr. 94/2023 privind aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei;

Hotărârea Guvernului nr. 243/2022 cu privire la aprobarea Programului de susținere a inovațiilor digitale și start-upurilor tehnologice.