Banca Națională a Moldovei a publicat datele statistice ce vizează evoluția creditelor și depozitelor în luna octombrie 2024.
Potrivit regulatorului, creditele noi acordate sunt în creștere cu 10,2 la sută față de luna septembrie și au constituit 6,93 mld. lei. Partea majoră (74,2% din suma totală) reprezintă creditele în moneda națională, care s-a majorat cu 8,1% comparativ de luna precedentă.
Cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 37,4 la sută din total.
Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a diminuat față de luna septembrie cu 0,16 puncte procentuale (p.p.) și a constituit 8,25%, iar rata medie la creditele în valută – cu 0,09 p.p., până la 5,87%.
Persoanele fizice au contractat în luna octombrie 2024 credite în volum de 2,255 mld. lei, în creștere cu 12,9 la sută, dintre care 53,8% sunt pentru consum. Partea majoră (59,3 la sută) a creditelor noi acordate a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare.
Depozitele noi atrase la termen în perioada de raportare au constituit 3,2 mld. lei, majorându-se cu 11,7 la sută față de luna septembrie. Cele în moneda națională au constituit 68,2% și au însumat 2,19 mld. lei, fiind în creștere cu 23,3%. Depozitele atrase în valută au totalizat 1,02 mld. lei și s-au diminuat cu 7,1 la sută față de luna precedentă.
Rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională a constituit 2,97 la sută (-0,21 p.p. comparativ cu luna precedentă), iar la cele în valută – 1,5% (-0,06 p.p.). Depozitele persoanelor fizice în luna octombrie au depășit 2,17 mld. lei și s-au diminuat cu 6,6%.