BGPF: amortizarea mijloacelor fixe
05.12.2024

Serviciul Fiscal de Stat a actualizat Baza Generalizată a Practicii Fiscale (subcompartimentul 29.1.3.5 Amortizarea proprietății, reparația proprietății, obiectele de mică valoare și scurtă durată (art. 26', 27' CF)). Prin Ordinul nr. 583/2024 în redacție nouă este expus răspunsul la întrebarea publicată în continuare.

 

29.1.3.5.10 Există temei de calculare și deducere a amortizării în scopuri fiscale, în cazul în care mijlocul fix a fost utilizat parțial în activitatea de întreprinzător pe parcursul perioadei fiscale, inclusiv urmare a modificării genului de activitate practicat de către agentul economic?

 

Potrivit art. 261 alin. (2) din Codul fiscal, mijloacele fixe pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi care este prevăzută a fi utilizată în activitatea de întreprinzător, a căror valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 12000 de lei.
       

În conformitate cu prevederile art. 261 alin.(17) din Codul fiscal, evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, modalitatea de determinare a sumelor aferente cheltuielilor pentru reparaţie permise la deducere, precum şi modul de determinare a rezultatului fiscal în cazul ieşirii mijloacelor fixe de la entitate se efectuează în conformitate cu Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.704/2019.
       

Conform prevederilor pct.11 din regulamentul menționat, pentru mijloacele fixe utilizate sezonier, precum şi pentru cele aflate în procesul de reparaţie, de modernizare, în conservare, temporar sau integral pe parcursul perioadei fiscale, dar care nu sînt scoase din funcţiune, amortizarea se calculează pentru întreaga perioadă fiscală, în conformitate cu prevederile pct.14.
       

Astfel, cheltuielile privind amortizarea mijlocului fix utilizat parțial în activitatea de întreprinzător, inclusiv urmare a modificării genului de activitate practicat de către agentul economic,  se vor calcula și permite la deducere în scopuri fiscale pentru întreaga perioadă fiscală.