PIB și VAB în trimestrul III
17.12.2024

Produsul Intern Brut (PIB) în trimestrul III/2024 a constituit 90,9 mld. lei, și s-a diminuat  în termeni reali cu 1,9% față de aceeași perioadă a anului precedent, însă a sporit cu 0,6% pentru primele nouă luni ale anului curent comparativ cu lunile ianuarie-septembrie 2023, comunică Biroul Național de Statistica.

 

Potrivit autorității, în trimestrul III din anul curent  valoarea adăugată brută (VAB) total pe economie, cu o pondere de 87,3% la formarea PIB, s-a redus (în termeni reali) cu 2,1% față de trimestrul III/2023, contribuind cu 1,9% la diminuarea PIB.

 

Impactul negativ asupra evoluției PIB a fost condiționat de rezultatele în următoarele activități:

  • agricultura, silvicultura și pescuitul (-2,2%), cu o pondere de 14,4% la formarea PIB și o diminuare a VAB cu 16,6%;
  • comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor (-1,0%), cu o pondere de 16,8% la formarea PIB și o descreștere a VAB cu 5,2%;
  • tranzacții imobiliare (-0,2%), cu o pondere de 6,6% la formarea PIB și o descreștere a VAB cu 2,7%;
  • producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-0,1%), cu o pondere de 1,0% la formarea PIB și o reducere a VAB cu 4,8%.

 

Totodată, BNS constată că, la creșterea PIB au contribuit următoarele activități:

  • construcții (+0,6%), cu o pondere de 7,1% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 8,3%;
  • financiare și asigurări (+0,3%), cu o pondere de 3,5% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 8,3%;
  • informații și comunicații (+0,2%), cu o pondere de 6,0% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 4,3%.

 

Mai multe detalii găsiți aici.