Din 1 aprilie 2025 încă două categorii de contribuabili vor fi obligatoriu conectați la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”:
- agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar cu persoanele fizice, care cad sub incidența Legii nr. 62/2008 și
- comercianții cu amănuntul a benzinei, motorinei și gazelor lichefiate la stațiile de alimentare, care cad sub incidența Legii nr. 461/2002.
Modificările la Cerințele tehnice față de echipamentele de casă și de control, aprobate prin Decizia CIECC nr. 26-08/5-22/01-2024, au fost publicate în MO nr. 569-571 din 31 decembrie 2024. Astfel, au intrat în vigoare intervențiile la Decizia CIECC nr.26-11/-1-19/02-2020.
Totodată, este completată și lista domeniilor de activitate în cadrul cărora este obligatorie utilizarea ECC în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 141/2019. Suplimentar la cele cinci domenii stabilite anterior, în listă este inclus și transportul rutier de persoane în trafic raional și interraional. Elementele specifice bonului de casă/documentului fiscal eliberat de ECC utilizat de entitățile din acest domeniu, cerințele față de raportul Z și raportul X, precum și Cerințele tehnice specifice față de îndeplinirea funcțiilor fiscale ale MCC/IF pot fi consultate în MO.
Reiterăm, reglementările au intrat în vigoare la data publicării documentului în MO.