Incertitudinea provocată de eliberarea facturii fiscale persoanelor fizice care renunţă la numărul de identificare de stat sau cetăţenilor străini ce nu dispun de IDNP a fost eliminată. Ministerul Finanțelor a publicat în MO Ordinul nr. 158/2024 cu privire la aprobarea modificărilor la Ordinul MF nr.118/2017.
Astfel, în Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” (pct. 13 subpct. 3)) se stabilește că, pentru livrările de servicii la completarea respectivului document primar (în cazul categoriilor cumpărătorilor indicate supra) pot fi indicate nu doar numele, prenumele și IDNP-ul cumpărătorului, dar și:
- seria şi numărul buletinului provizoriu eliberat persoanelor fizice care renunţă la numărul de identificare de stat sau
- în cazul persoanelor fizice cetăţeni străini ce nu dispun de IDNP (codul personal) – codul de identificare din ţara de reşedinţă a acestora.
Totodată, pct. 9 din Instrucțiune prevede expres că, în cadrul campaniilor promoționale, la transmiterea bunurilor, prestarea serviciilor, acordarea altor câștiguri cu titlu gratuit persoanelor fizice cetățeni, emiterea facturii fiscale de către furnizori nu este obligatorie, aceasta fiind emisă doar la solicitarea persoanei fizice.
Suplimentar, ținând cont de faprul că, foaia de parcurs a fost exclusă din Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special (recomandăm să examinați și acest articol), în rd. 8 al facturii fiscale nu va mai fi indicată seria foii de parcurs.
Având în vedere că în Ordinul nr. 158/2024 nu este indicată data intrării în vigoare a acestuia, se aplică prevederile1 art. 56 alin. (1) al Legii nr. 100/2017.
____________________________________
1 Legea nr. 100/2017, articolul 56. Intrarea în vigoare a actelor normative
(1) Actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării.