Plăți directe per kilogram de lapte
13.01.2025

În perioada 20 ianuarie - 7 martie 2025 Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va recepționa cererile de solicitare a subvențiilor pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic. Apelul este lansat în baza Ordinului Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr. 205/2024, potrivit căruia din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi acordate plăți directe per kg de lapte pentru perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024.

 

Astfel, în cadrul acestui apel  vor fi finanțate submăsurile:

  •  1.1: lapte de vacă (plățile directe per kilogram constituie 3 lei);
  • 1.2: lapte de oaie (respectiv, 5 lei);
  • 1.3: lapte de capră (5 lei per kg).

 

Amintim,  beneficiarii de plățile directe per kilogram de produs trebuie să întrunească următoarele condiții de eligibilitate:

  • să dețină și să exploateze animalele din speciile bovine înregistrate în Registrul de stat al animalelor și care aparțin raselor incluse în Nomenclatorul raselor, tipurilor și crossurilor de animale, omologate (raionate) în Republica Moldova;
  • exploatația a fost supusă procedurii de autorizare sanitară veterinară de către ANSA;
  •  să nu aibă restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de BPN;
  •  să fie membru al uneia dintre asociațiile producătorilor agricoli cu profil ramural pe specie de animale;
  • să nu fie inclus în Lista de interdicție a beneficiarilor de subvenții;
  • să nu fie în proces de insolvabilitate sau lichidare.