Bunurile uzate raportate la mijloace fixe: casarea de către entitățile bugetare
14.01.2025

Prevederile Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe1 (în continuare – Regulament) vor fi ajustate la cele stabilite de Legea nr. 181/20142. Executivul va examina în ședința din 15 ianuarie proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea HG nr.500/1998.

 

Amintim, legea prenotată stabilește expres că, sumele provenite din vânzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate în urma demontării şi dezmembrării acestora, precum şi din vânzarea bunurilor materiale, care aparţin autorităţilor/instituţiilor bugetare, se încasează la bugetul de la care acestea se finanţează. Respectiv, prevederile urmează a fi incluse și în Regulament, deoarece la momentul de față pct. 12 al acestuia prevede că, autorităţile/instituţiile bugetare raportă sumele, obţinute din vânzarea mijloacelor fixe, precum şi în urma demontării anumitor ansambluri (obiecte sau părţi ale mijloacelor fixe, la veniturile bugetului respectiv, iar valoarea materialelor obţinute de la demontarea mijloacelor fixe lăsate pentru cheltuielile instituţiei şi alte necesităţi, se raportă la majorarea finanţării din buget.

 

Totodată, reglementările vor unifica abordarea casării documentelor de bibliotecă pe suport de hârtie din cadrul bibliotecilor publice din subordinea autorităților publice locale, naționale şi a celor din instituțiile de învățământ. Respectiv, ultimele vor fi obligate să elibereze autorizații de casare similar celor din subordinea APL.

 ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­_________________________

1 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500/1998.

2 Legea finanțelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014.