Cererea de restituire a TVA din nou va fi modificată
04.02.2025

Condițiile stabilite pentru examinarea cererii de restituire a TVA şi de adoptare  pe marginea acesteia a deciziei fără efectuarea controlului tematic pot fi precizate. Potrivit proiectului de modificare a Regulamentului privind restituirea taxei pe valoare adăugată, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.93/2013, controlul ar putea fi exclus în cazul în care subiectul impozabil a beneficiat de restituirea TVA de cel puțin două ori și de la ultima perioada fiscală pentru care s-a restituit TVA cu efectuarea controlului fiscal nu au trecut 12 luni – pentru contribuabilii, deserviți de către Direcția deservire contribuabili mari din cadrul Serviciului Fiscal de Stat și 24 luni – pentru celelalte entități (noua redacție a subpct. 2) pct. 13 din Regulament. Totodată, va fi exclusă prevederea că, în cadrul ultimului control fiscal sumele impozitelor, taxelor, contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi ale primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate de SFS, nu depăşeau 1% din valoarea totală a livrărilor efectuate în perioadele fiscale controlate (subpct. 4) pct. 13). 

 

Documentul este propus pentru consultări publice, care vor dura până la 10 februarie 2025.

 

Încă o modificare ține de formularul Cererii de restituire a TVA. Amintim, prin Hotărârea Guvernului nr. 901/2024 (în vigoare din 1 ianuarie 2025) aceasta a fost expusă în redacție nouă, fiind ajustată la formularul cererii privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 235/2017.  Cu toate acestea, având în vedere că procedura de solicitare a restituirii TVA este diferită de procedura de compensare a sumelor impozitelor achitate în plus, proiectul prezintă și noul formular al Cererii privind restituirea și stingerea obligației fiscale prin compensare a taxei pe valoarea adăugată.

 

Astfel, în cerere se va indica perioada pentru care este solicitată utilizarea TVA, iar după acceptarea sumelor TVA supuse restituirii, contribuabilul va putea solicita ca diferența dintre suma confirmată spre restituire și suma îndreptată în contul stingerii restanțelor să fie îndreptată fie la contul bancar/de plăți, fie în contul stingerii obligațiilor fiscale viitoare, în limita mijloacelor bănești acceptate spre restituire.

 

Totodată, nota la cerere indică expres că, în cazul existenței restanțelor, compensarea se efectuează la inițiativa SFS, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (2) și art. 176 alin. (1) din Codul fiscal cu respectarea succesiunii cronologice de naștere a acestora, reglementate de art.179 din același Cod.

 

Propunerile și obiecțiile părților interesate pot fi prezentate la adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: andrei.nevreanschi(at)sfs.md .