HoReCa revine la cota TVA de 8%
13.02.2025

Având în vedere că, pe data de 13 februarie 2025, expiră termenul stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, declarată la 12 decembrie 2024 prin Hotărârea Parlamentului Nr.286/2024, începând cu data de 14 februarie 2025, operatorii din domeniul HORECA vor aplica cota TVA de 8%, atenționează Serviciul Fiscal de Stat
 

Cota de 8% va fi aplicată la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei și la produsele alimentare şi/sau băuturi.
 

Excepție face producţia alcoolică, preparată sau nepreparată, pentru consumul uman, însoţită de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a CAEM.
 

În context, agenții economici sunt obligați să se adreseze la furnizorii/ centrele de asistență tehnică, și să programeze echipamentul de casă și de control (ECC) cu nivel de cota TVA de 8% pentru serviciile și mărfurile menționate.
 

Totodată, în perioada de până la programarea ECC cu nivel de cota TVA de 8%, la completarea Registrului echipamentului de casă și de control sau în documentația de evidență, se va înscrie suma TVA recalculată.
 

SFS reiterează că, informație detaliată la aceste aspecte este expusă în Baza generalizată a practicii fiscale de pe pagina-web a SFS, la întrebările nr. 28.17.41 și nr. 34.1.18.