Regulamentul privind stabilirea criteriilor de încetare a statutului de deșeu pentru deșeurile de cupru, fier și oțel, aluminiu, cioburile de sticlă și compost, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2025, a fost publicat în MO din 20 februarie. Prevederile Regulamentului vor fi puse în aplicare la expirarea a șase luni din momentul publicării (respectiv, din 21 august 2025).
Implementarea conceptului de încetare a statutului de deșeu (ÎSD) are drept scop sporirea cantității de deșeuri colectate separat și valorificate, obținerea de către agenții economici a unor facilități suplimentare atunci când aceștia decid să aplice criteriile de ÎSD, promovarea economiei circulare și reducerea cantității de deșeuri.
Potrivit Regilamentului, statutul de deșeu încetează dacă materialul:
- este susceptibil de a fi utilizat într-un scop util, nefiind aruncat;
- are cerere și piață de desfacere, inclusiv un preț de piață pozitiv verificabil;
- utilizarea acestuia este legală, fiind reglementată de legislația în domeniul materiilor prime și/sau a produselor;
- este utilizat cu respectarea standardelor tehnice echivalente și specificațiilor pentru produsele în formă primară (cupru, fier și oțel, aluminiu, sticlă și compost).
Totodată, în document sunt stabilite criterii concrete pentru fiecare material și cerințele de automonitorizare pentru valorificatori (anexa nr. 3). Alte anexe la Regilament sunt:
- Formularul de solicitare a încetării statutului de deșeu;
- Declarația de conformitate a încetării statutului de deșeu;
- Declarația de conformitate cu criteriile de încetare a statutului de deșeu (divizată în tabele pentru fiecare material).
Regulamentul prevede aplicarea sistemului de management al calității, care să poată demonstra conformitatea cu criteriile stabilite. Acesta va fi supus controlului de un valorificator de mediu acreditat (cu periodicitate de la 1 la 5 ani). În sensul Regulamentului, se consideră că de suficientă experiență pentru efectuarea verificărilor dispun verificatorii a căror acreditare acoperă codurile CAEM:
- 38 (Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile);
- 24 (Industria metalurgică), incluzând, în special, subcodul 24.44 (Producția cuprului);
- 23.1 (fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă) și
- 20.15 (fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase).
În cazul importului pe teritoriul Republicii Moldova a deșeurilor care au încetat a mai fi deșeuri, sistemul de gestionare al furnizorului urmează a fi certificat de către un organ de evaluare la nivel european.
Alte prevederi ale Regulamentului pot fi examinate în MO nr. 62-65 din 20 februarie 2025.