Potrivit art. 4 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 1585/1998, subiecți ai asigurării obligatorii de asistență medicală sunt și elevii şi studenţii încadraţi în sistemul de învăţămînt la nivelurile 3–8, cu frecvență, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării.
În acest context, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) amintește că, cu excepția persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual, acești elevi și studenți sunt asigurați de Guvern. Primele de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru respectiva categorie de persoane sunt achitate din bugetul de stat.
Astfel, conform Hotărârii Guvernului nr. 1246/2018, CNAM acordă statutul de persoană asigurată de la data înmatriculării sau începerii anului de studii până la finalizarea acestuia, cu posibilitatea prelungirii în cazul promovării în anul următor.
Pentru a obține statutul de persoană asigurată în sistemul AOAM, studenții care își fac studiile peste hotarele țării trebuie să prezinte cererea (inclusiv prin reprezentant împuternicit) la Secția relații cu beneficiarii din cadrul Agenției teritoriale a CNAM din raza de deservire.
La cerere vor fi anexate documentele confirmative (adeverința de la facultate sau alte acte care confirmă faptul că statutului de student cu frecvență la zi într-o instituție de învățământ din străinătate și durata anului de studii).
Statutul de persoană asigurată poate fi verificat și onlin aici.