Subiectul controlului de stat va putea proba acțiunile inspectorului
16.05.2023

Drepturile persoanei supuse controlului, stabilite anterior în Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, sunt extinse. Parlamentul a votat în lectura II proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri), prin care a fost suplinit art.25 din Legea prenotată.

 

Astfel, în cadrul efectuării controlului subiectul acestuia va fi în drept să documenteze acțiunile inspectorilor și a persoanelor care îi însoțesc în interes de serviciu prin proba cu martori și/sau prin intermediul altor mijloace corespunzătoare, cum ar fi mijloace foto, video, audio etc. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate realizându-se în baza interesului legitim al persoanelor supuse controlului corespunzător legislației privind protecția datelor cu caracter personal, în cadrul procesului de control persoana supusă controlului nefiind obligată să obțină acceptul sau să informeze în prealabil persoanele vizate despre procesul de documentare și despre utilizarea unor astfel de mijloace.

 

Încă o prevedere inclusă în Legea nr.131/2012 obligă organul de control să anexeze obligatoriu la delegația de control listele de verificare, în temeiul cărora se va desfășura controlul în cauză. În cadrul consultărilor publice această propunere a provocat mai multe discuții, având în vedere că aceste liste sunt plasate de organele cu funcții de control în acces liber, însă legiuitorul a dispus prezentarea listelor de verificare persoanei supuse controlului.

 

Totodată, modificările aprobate stabilesc expres că vor avea caracter consultativ și nu se vor solda cu sancțiuni sau măsuri restrictive toate controalele efectuate pe parcursul primilor 3 ani de activitate, și nu doar cele planificate, după cum este stabilit la momentul de față.  Termenul indicat va curge de la data înregistrării de stat a persoanei care practică activitate de întreprinzător. Totuși, în cazurile când în cadrul controlului se vor depista indici de infracțiune sau când persoana controlată comite aceeași încălcare gravă sau foarte gravă de două și mai multe ori, sancțiunile și măsurile restrictive vor fi aplicate.