Combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată
27.03.2025

Dobânda legală de întârziere în efectuarea plăților este cea la care are dreptul creditorul pentru întârzierea în efectuarea plăților, care reprezintă rata de referință plus 9 puncte procentuale în condițiile prevăzute de art. 942 alin. (2) din Codul civil1.

 

Noțiunea este inclusă în proiectul de lege  privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști sau între profesioniști și autoritățile publice. Documentul urmează a fi examinat în lectura II în ședința Parlamentului de astăzi, 27 martie.

 

Sub incidența legii vor cădea  livrările de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea și execuția lucrărilor publice, a clădirilor și a lucrărilor în construcții civile. Totodată, actul normativ nu va reglementa creanțele validate în procedura de insolvabilitate, cele care fac obiectul unei tranzacții extrajudiciare sau cele rezultate din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

 

Implementarea reglementărilor va spori competitivitatea mediului de afaceri și va asigura combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată care decurg din contractele prenotate. Totodată, unul dintre scopurile noilor reglementări este transpunerea Directivei 2011/7/UE.

 

Potrivit documentului, contractele încheiate între profesioniști vor stabili că, termenul de plată nu va putea depăși 60 de zile, iar între profesioniști și autoritățile contractante  – 30 de zile. În cazul în care termenul nu este stabilit în contract, obligația pecuniară trebuie executată în termen de 30 de zile de la primirea facturii sau a unei cereri echivalente de plată.

 

Proiectul stabilește și măsuri de protecție a creditorilor, cum ar fi:

  • dreptul la dobânda de întârziere, chiar și în cazurile în care aceasta nu este prevăzută în contact;
  • obținerea ordonanței judecătorești pentru executarea obligației pecuniare în procedura simplificată;
  • dreptul la despăgubire (cuantumul minim al acesteia este propus drept echivalentul a 40 euro în loc de 20 euro, stabilit la momentul de față);
  • nulitatea clauzelor abuzive incluse în contract (cum ar fi excluderea plății despăgubirilor sau a dobânzilor de întârziere) etc.

 

Noua lege va intra în vigoare la expirarea a 6 luni din momentul publicării acesteia în MO, cu excepția reglementărilor de expunere prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) a datelor privind întârzierile în executarea obligațiilor de plată care decurg din contractele încheiate între profesioniști și între profesioniști și autoritățile publice. Acestea vor fi puse în aplicare peste 2 ani de la data publicării actului normativ

_________________________________

1 Codul civil, art. 942 alin. (2):

(2) Rata dobînzii de întîrziere este egală cu rata prevăzută la art. 874 plus 5 puncte procentuale pe an, în cazul în care debitorul este un consumator, sau 9 puncte procentuale pe an, în celelalte cazuri. Cu toate acestea, dacă înainte de scadență obligația pecuniară era purtătoare de dobîndă prevăzută de contract, în scopul determinării ratei dobînzii de întîrziere, creditorul poate înlocui rata prevăzută la art. 874 cu rata dobînzii prevăzute de contract.