Întreprinderile micro și mici din sectorul agricol pot accesa finanțare în condiții avantajoase prin intermediul Programului Facilitatea de Creditare în Agricultură (FCA), implementat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu Ministerul Finanțelor și Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), comunică Ministerul Finanțelor.
Creditele sunt oferite cu o dobândă fixă de 5,1% anual și conțin componente de grant, ponderea cărora variază în funcție de destinația finanțării. Termenul de finanțare este de până la 5 ani. Totodată, este oferită posibilitatea de accesare a garanțiilor financiare prin intermediul Fondului de Garantare al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Programul are patru componente:
- Echipamente agricole pentru agricultura convențională – maxim 2 mil. lei, componenta de grant constituie 5% din sumă creditului;
- Echipamente pentru agricultura conservativă – maxim 3 mil. lei pentru grupuri de producători și 2 milioane lei pentru fermieri individuali, ponderea grantului este de 15%;
- Echipamente pentru procesare post-recoltare – maxim 5 mil. lei, iar 30% din această sumă poate fi grant nerambursabil;
- Mijloace circulante – maxim 15% din suma împrumutului poate fi folosită pentru costuri operaționale. Componenta de grant lipsește.
Mai multe detalii despre Program sunt disponibile pe pagina oficială a OGPAE.