Costurile pentru efectuarea examenelor medicale la angajare și a examenelor periodice în scopul prevenirii apariției și răspândirii bolilor transmisibile se realizează în cadrul prestatorilor publici sau privați de asistență medicală primară, încadrați în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, vor fi acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM), stabilește proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri), aprobat în lectura a doua de Parlament. Prevederea este inclusă în Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, iar lista profesiilor și a factorilor de producție nocivi, a lucrărilor cu risc sporit pentru apariția și răspândirea bolilor transmisibile și modelul actului eliberat de instituțiile medicale urmează a fi elaborată de Guvern, la momentul de față competența aparținând Ministerului Sănătății.
Astfel, a fost exclusă obligativitatea efectuării examenelor doar în anumite instituții medicale, precum și „pașaportul albastru medical”, deținerea căruia era obligatorie pentru angajarea persoanelor în anumite domenii de activitate, inclusiv HoReCa.
Totodată, examenele medicale la angajare și cele periodice în scopul prevenirii bolilor profesionale se realizează în cadrul prestatorilor publici sau privați de asistență medicală, costurile fiind acoperite de către angajator.
Noile prevederi vor fi aplicabile și în cazul angajaților unităților comerciale, cerințele și condițiile pentru efectuarea examenelor medicale la angajare și a celor periodice fiind transpuse și în Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior.