Cuantumul penalității pentru întârzierile la plata primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală ar putea fi determinate anual în funcție de rata de bază, rotunjită până la următorul procent întreg, stabilită de Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului de gestiune, aplicată la operațiunile de politică monetară pe termen scurt, majorată cu 5 puncte procentuale, împărțită la numărul de zile ale anului și aproximată conform regulilor matematice până la patru zecimale. Prevederea este inclusă în proiectul de lege înregistrat în Parlament cu titlu de inițiativă legislativă.
Amintim, la momentul de față neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală atrage după sine calcularea unei penalităţi în mărime de 0,1 % din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere (art. 30 alin. (1) din Legea nr. 1593/2002). Totodată, respectiva penalitate nu se calculează doar pentru perioada aflării la examinare a documentelor privind transferul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală de la un cont la altul (alin. (2) al aceluiași articol).
Potrivit autorilor, în unele situații (cum ar fi incapacitatea de plată temporară a contribuabilului obligat să achite prima în sumă fixă) este necesară introducerea unui mecanism ce ar permite Companiei Naționale de Asigurări în Medicină să încheie cu persoanele fizice tranzacții de amânare sau eșalonare a primei de asigurare. În același timp, pe perioada de valabilitate a tranzacției se propune suspendarea termenului de prescripție pentru stingerea datoriilor și a penalităților aferente.
Suplimentar, se propune clarificarea situației persoanelor care pe parcursul anului își schimbă statutul (se angajează pe parcursul anului). Astfel, în redacție nouă urmează a fi expus alin. (2) al art. 23 din Legea nr. 1593/20021. Potrivit proiectului, persoanele fizice care fac parte din categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr. 2 și care se asigură în mod individual până la data de 31 martie, iar ulterior, pe parcursul anului, devin plătitori conform pct. 2 din anexa nr. 1, având confirmarea achitării primei de asigurare obligatorie de asistentă medicală sub formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense într-un cuantum ce depășește valoarea primei de asigurare obligatorie de asistentă medicală în sumă fixă, aprobată prin legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul respectiv, vor avea dreptul să solicite restituirea primei de asigurare obligatorie de asistentă medicală achitate în sumă fixă. Menționăm că, este expres stabilită nerestituirea primelor și a penalităților aferente achitate până la data intrării în vigoare a legii ce urmează a fi aprobată.
Încă o prevedere ține de persoanele fizice care, concomitent, fac parte din unele categorii de persoane neangajate (pensionari și participanții la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl), asigurate de Guvern și din categoriile de plătitori ai primelor în calitate de fondatori ai întreprinderilor individuale. Acestea vor fi scutite de plata datoriilor pentru neachitarea în termen a primelor în sumă fixă și a penalităților dacă datoriile anii 2023 și 2024, iar obligația de plată a acestora nu a fost dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă.
Prevederile ar putea fi puse în aplicare din data publicării actului normativ aprobat.
____________________________________
1 Redacția în vigoare a alin. (2) art. 23:
(2) Persoanele fizice, incluse la data de 1 ianuarie a anului de gestiune în una din categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr. 2, care pe parcursul anului se includ în una din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 2 din anexa nr.1 și care confirmă achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă pentru anul respectiv vor achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense pentru perioada respectivă, cu posibilitatea de a solicita restituirea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă achitată, în cuantum proporțional numărului de zile din anul de gestiune în care acestea au făcut parte din categoriile de plătitori prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 1.