Actualizarea componenței nominale a Consiliului de contabilitate și raportare financiară
27.05.2025

Având în vedere că termenul de activitate a actualei componențe nominale1 a Consiliului de contabilitate și raportare financiară va expira la 29 septembrie 2025, Ministerul Finanțelor a elaborat  proiectul ordinului prin care urmează a fi aprobată noua componență a Consiliului.

 

Amintim, potrivit Regulamentului2 de activitate al Consiliului, componenţa acestuia se confirmă o dată la 3 ani.

 

Lista nominală a celor 15 persoane3 ce urmează a fi incluse în componența acestui organ consultativ poate fi consultată aici, iar propunerile și obiecțiile părților interesate sunt acceptate până pe data de 5 iunie 2025.

 

Regulamentul indicat supra stabilește că, în competența Consiliului sunt atribuite examinarea proiectelor actelor normative în domeniul contabilităţii și raportării financiare, inclusiv a proiectelor Standardelor Naţionale de Contabilitate, indicaţiilor metodice, regulamentelor, instrucţiunilor şi altor acte normative din domeniul contabilităţii şi raportării financiare,  Planului general de conturi contabile, formularelor de documente primare şi instrucţiunilor privind completarea acestora,  cu scopul de a antrena specialişti calificaţi din autoritățile publice centrale, asociațiile mediului de afaceri și celor profesionale, mediului academic din domeniul contabilității.

____________________________

1 Aprobată prin Ordinul MF nr.97/2022.

2 Aprobat prin Ordinul MF nr.63/2019.

3 Marea majoritate sunt membri actuali ai Consiliului.