În procesul de aplicare a Metodologiei generale privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor1 au fost stabilite unele deficiențe care pot afecta planificarea controlului, dar și necesitatea ajustării metodologiilor sectoriale, ținând cont de intervențiile aprobate în Legea nr. 131/20122.
Cancelaria de Stat a elaborat proiectul hotărârii de Guvern, potrivit căruia vor fi operate modificări în opt acte normative, inclusiv cele ce reglementează domeniile de competență ale organelor de control în cadrul controlului de stat. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 26 mai.
Astfel, ar putea fi revizuite:
- HG nr. 379/2018. Aceasta va fi completată cu prevederea că, unul şi acelaşi organ de control nu este în drept să efectueze controlul planificat mai mult decât o dată într-un an calendaristic asupra uneia şi aceleiaşi persoane sau asupra unuia şi aceluiaşi obiect al controlului în cazul în care persoana deţine mai multe obiecte distincte, amplasate separat de sediu şi de alte obiecte, cu excepţia cazurilor în care se impune o frecvenţă mai înaltă a controalelor conform metodologiei sectoriale de planificare a controlului în baza criteriilor de risc, aplicată domeniului de control în cauză.
- HG nr.781/2018 (reglementează domeniile controlului de stat atribuite în competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică). Prevede revizuirea și completarea listei domeniilor și/sau subdomeniilor de activitate, conform CAEM-2.
- HG nr. 782/2018 (vizează controlul efectuat de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor). Ajustarea ponderării tuturor criteriilor pentru eliminarea sau diminuarea suprapunerilor și încălcarea limitelor de ponderare prevăzute de metodologia generală. Includerea metodologiei de analiză a petițiilor.
- HG nr. 836/2018 (controlul efectuat de Agenția Națională Transport Auto). Completarea metodologiei sectoriale cu noi criterii de risc. Includerea prevederii de efectuare a controlului inopinat.
- HG nr. 894/2018 (Inspectoratul de Stat al Muncii). Stabilirea criteriilor de risc generale și specifice pentru toate domeniile de control ale ISM.
Totodată, vor fi revizuite și metodologiile sectoriale privind controlul de stat aplicate de Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, scopurile acestuia sunt:
- dezvoltarea unui sistem de control efectiv, eficient, previzibil, neabuziv și cu abordare constructivă în raport cu agenții economici;
- reducerea poverii controlului și sancțiunilor inechitabile;
- dezvoltarea sistemului de control care va încuraja investițiile și nu va intimida inițiativa antreprenorială.
____________________________
1 Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 379/2018
2 Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat