Publicația noastră a prezentat anterior prevederile unei inițiative legislative, prin care sunt propuse soluții pentru remedierea situațiilor în care mijloacele de transport importate cu aplicarea facilităților fiscale și vamale, stabilite pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, au fost utilizate contrar reglementărilor (au fost transmise în posesia sau folosință persoanelor terțe, fiind utilizate în scopuri personale sau comerciale).
Proiectul de lege a fost examinat de Guvern în cadrul ședinței din 28 mai și, cu condiția că vor fi luate în considerare obiecțiile și propunerile Executivului de ajustare a acestuia, a fost susținut.
Astfel, Cabinetul de miniștri propune o nouă redacție a art. VI alin. (3) din proiect. Potrivit acesteia, prin derogare de la prevederile legale în vigoare1, datoria vamală și/sau majorările de întârziere (penalitățile), constatate de către Serviciul Vamal inclusiv până la data intrării în vigoare a modificărilor propuse, ca urmare a nerespectării condițiilor stabilite în art.124 alin.(14) din CF și utilizate de către persoane terțe, cu excepția soților/soțiilor sau rudele de gradul I și gradul II, în scop personal sau comercial, inclusiv în baza unor contracte de înstrăinare, donație sau orice altă formă de dare în posesie ori folosință, transmitere în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, se vor achita de către persoanele terțe care au utilizat contrar destinației finale mijloacele de transport respective.
Obligația vamală va fi calculată conform legislației la data introducerii și plasării în liberă circulație (import) a mijloacelor de transport. Termenul de prescripţie pentru notificarea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor) și a amenzilor este de 7 ani de la data la care au apărut datoria vamală, majorările de întârziere (penalităţile) și amenzile.
Totodată, datoriile vamale și/sau majorările de întârziere (penalitățile) nestinse, constatate prin deciziile de regularizare emise de Serviciul Vamal anterior intrării în vigoare a legii prezentate, care se referă la încasarea drepturilor de import aferente mijloacelor de transport plasate in liberă circulație pentru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii, ca urmare a nerespectării condițiilor stabilite pentru derularea regimului vamal, ar putea fi anulate. Concomitent, persoanele exonerate de plata datoriilor menționate supra nu vor mai fi în drept să beneficieze de facilitățile stabilite la art.124 alin.(14) din CF, indiferent de termenul scurs de la data anulării deciziei de regularizare. Excepție pot fi doar cazurile în care persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor au plasat în liberă circulație mijloacele de transport în lipsa certificatului de reutilare în perioada 1 ianuarie – 2 iunie 2023.
Avizul Guvernului a fost publicat astăzi, 29 mai, în MO. Proiectul urmează a fi examinat și aprobat de Parlament. Reglementările prezentate ar putea fi puse în aplicare din data publicării acestora în MO.
_____________________________________________
1 Stabilite în Codul fiscal, Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, Codul vamal nr.1149/2000, Codul vamal nr.95/2021.